Monday, November 17, 2014

Despre viitorul educatiei

Si uite cum fac eu ca in seara alegerilor prezindentiale sa fiu pe un total alt subiect (binenteles ca are legatura dar vom vedea ca nu mai e asa importanta). Pana la urma nu se invarte Pamantul in jurul Romaniei si zapand pe posturile de stiri am ajuns pe CNN unde era un reportaj, urmat de un interviu cu doi profesori universitari, despre MOOC-uri.

Pe scurt, MOOC-urile sunt cursurile video-online predate celor ce se inroleaza (se inscriu). Unele cu un backup puternic in spate, de profesori chair de la universitati de prestigiu, altele mai putin avizate. Unele (majoritatea) gratuite; pentru diploma se plateste o taxa (pret corect avand in vedere care e costul real al unui curs). Diploma probabil ca o sa inceapa sa cantareasca din ce in ce mai mult in ochii viitorilog angajatori.

Treaba cu MOOC-ul e una interesanta, si eu fiind inscris la un asemenea curs. Am gasit un site decent dar sunt nenumarate, o simpla cautare va da mai multe rezeultate. Si pot spune ca e eficient. E ceva ce ma pasioneaza (in cazul meu filosofie politica si m-am mai inscris din ianuarie la unul de analiza financiara si de public speaking), am deja un voucher cu reducere si ramane sa vedem care ar fi pretul final, dar balanta inclina sa achit 90 de euro pentru el. Este tinut in limba engleza de un profesor italian. Asta e doar cazul meu.

Pe de-o parte e si normal, dupa cum spunea si unul dintre invitatii emisiunii mai sus amintite, ca un model de business (universitatile, care si la noi, dar mai ales in SUA, au luat-o razna cu taxele scolare si cum se platesc ele -peste un trilion de dolari in credit pentru studentii din America de Nord) care functioneaza la fel de peste 2000 de ani sa aiba un declin (din urma caruia posibil sa nu se mai intoarca), si dupa cum si criza economica ne-a demonstrat (si sper sa nu mai fie nevoie de inca o criza ca sa fim cu picioarele pe pamant) diferenta dintre ceea ce cere piata muncii si pentru ce ne pregatim noi. Avanataje mai multe decat dejavantaje, clar paradigma se schimba si vine si la noi. Partea buna a mondializarii.

Saturday, August 23, 2014

Cateva cuvinte despre fotbalul romanesc al anului 2014

Sunt un microbist, si binenteles un fan al jocului de "futbol". Sunt dinamovist de mic, obisnuiam sa merg la meciuri si as mai merge si acum, dar tot la alea de acum cativa ani :). 

Evit sa vorbesc despre subiecte precum teoria conspiratie si alte minuni, dar clar se intampla ceva daca si la unele dintre cele mai "sfinte" lucruri pe care le aveam, sportul si implicit echipa favorita, suntem loviti. Vedem ce se intampla cu echipele de traditie, si cum va fi din ce in ce mai greu. 

Radeam in 2006 de faptul ca meciurile erau transmise de Kanal D; post nou pe piata ce era greu sa se impuna; post tv totusi la care aveam acces. Si dupa, a venit; am scos UPC pentru a-mi pune Digi care transmitea meciurile pe GSP TV (post desfintat intre timp; defapt transformat in ZuTv). Surpriza, ca Digi nu avea echipament la mine in zona asa ca am trecut pe Boom. Scump si destul de prost. Intre timp am pus si Dolce (nu am trecut automat de la Boom) si am si Digi; multe "telecomande" si iarasi fara futbol pentru ca, UPC-ul a preluat acum pachetul din Liga I. Ciudat cum vad in direct campionatul Italiei, Frantei, Germaniei, Spaniei si al Angliei dar pe cel din tara noastra... 

Dolce sunt in negocieri pentru transmiterea campionatului care deja a inceput (numai la noi a inceput, si binenteles in alte tari cu fotbal puternic precum Rusia, Azerbaijan, Kazahstan etc). 

Cum mie-mi place sa vin si cu solutii, as avea si pentru asta ceva. Ideal ar fi fost ca Liga Profesionista sa-si fi facut propria televiziune (LPF TV) iar fiecare abonat indiferent de provider sa-si plateasca meciul sau pachetul cu meciuri. Tin minte ca in anii '90, dupa revolutie, au venit niste italieni in Romania sa faca afaceri iar la biroul pe care-l amenajasera, prima investitie a fost un satelit pentru care plateau 2000 de dolari pe luna ca sa vada meciurile din serie A in direct (oamenii erau infocati fani ai lui Lazio). 2000 de dolari atunci insemnau mai mult de 2000 de dolari acum; true story. 

Sau orice alta chestiunie care sa faciliteze mult mai usor accesul "cetatenilor". Cat despre Liga I, si ea decimata de falimente si condamnari, insolvente si altele, solutia ideala ar fi fost cu 20 de echipe printre care si cateva echipe din Republica Moldova (tot vrem unitate, macar prin UE, nu? cum ar putea sa inceapa altfel daca nu sportiv?). Ultimele patru retrogradeaza, primele doua din cele doua divizii promoveaza direct iar cele de pe locul doi joaca baraj, eventual play-off sau alt sistem dinasta dubios inventat peste noapte. Dinamo - Steaua are farmec de doua ori pe an, trei eventual in cupa. Dar daca joci de patru - sase ori numai in campionat, se pierde. Just saying, nu suntem Belgia cu 20 de km patrati; avem 20 de milioane de suflete.


Thursday, July 24, 2014

Ce muzica mai ascultam? Romeo Santos - Formula vol.2 (album)

Imi pare rau ca muzica latino nu e chiar atat de populara la noi in tara. Exista comunitati numeroase (in special de salsa) dar nu depasesc anumite bariere. Ramane o nisa ce greu penetreaza piata comerciala. 
Regele muzicii latino in acest moment (si a subgenului bachatta) e Romeo Santos, fost vocalist la trupa Aventura, trupa a carei piesa Obsesion a facut furori chiar si la noi in tara acum 10 ani (ce a mai trecut timpul). Citind un pic despre istoria lor, se pare ca ei cantau de la o varsta mult prea frageda si au atins succesul destul de tarziu, cu mai multe variante ale piesei. Aflat la al II-lea album, se pare ca Romeo Santos sparge toate barierele si ridica standardul mult prea sus pentru comunitatea latino din intreaga lume. Nu mai stiu prin ce context am aflat despre piesa de mai jos acum cateva luni (probabil la sugestiile de pe youtube) si am avut aceeasi senzatie pe care am avut-o cand am descoperit Danza Kuduro (cam cu 6 luni inainte sa intre ca single la noi). Clipul avea deja 300 de milioane de vizualizari iar cand i-am aratat-o si unui prieten spunandu-i de urmatorul hit care va veni si la noi in tara, a ras. Ce-i drept, inca nu am auzit vorbindu-se despre el (inca). 
Revin asupra ideii de album. Acum cativa ani circula un zvon pe internet cum ca albumul ar fi murit, ca single-urile sunt viitorul si asa mai departe. Artisti care se bazeaza doar pe un single au fost si vor fi intodeauna, dar nu am fost niciodata adeptul acestui curent. Consider ca toate emotiile si sentimentele formeaza un album ca intreg si ca va ramane sub formatul acesta mult timp de acum incolo. Iar Formula Vol 2 nu face exceptie de la aceasta regula; e genul ala de album pe care-l asculti, te opresti la 1/2/3 piese pe care le asculti obsesiv catva timp, dupa care treci la alte 2/3/4 piese. Este si un material generos, ce pastreaza aceeasi linie sentimentala abordand cam aceeasi tema (dragostea, evident) dar atingand si subiecte "sensibile" (no tienes la culpa). Ba chiar revine cu reinterpretari ale unor piese Aventura.
Recomand cu caldura (cam cum e acum afara) celor cu fire romantica acest material. Invitati de "valoare" (Santana, Marc Anthony, Tego Calderon, Nicky Minaj, Drake) se adapteaza genului muzica al carui rege este Romeo. Sper sa fie cat mai bine primit si la noi si cat de curand sa-l auzim si pe radio (unde a fost odata). 

Sunday, July 6, 2014

TED: Dilema expertului - Andy Szekely

De cand scriu pe blog (acum se fac 5 ani) nu cred ca am pus vreodata un TEDx (conferinte organizate independent) si nici nu ma gandeam vreaodata ca voi pune ceva romanesc. Nu ca nu ar fi chestiuni interesante pe care romanii le-ar putea impartasii, dar pana si filmuletul de azi, ne arata cam unde ne pozitionam. De la publicul din sala (in special numarul sau) pana la decor, proiector, etc. Hai sa nu mai fiu asa negativist si sa nu incerc sa scot in evidenta ca TEDx de la Piatra-Neamt arata chiar ca un var de-al lui TED, var chiar de la Piatra-Neamt (nu ai cum sa te superi pe mine, chiar daca esti din Piatra-Neamt -am multi prieteni de acolo, si mi-e unul dintre cele mai dragi locuri; drumul de la Targu-Neamt la Piatra mi se pare cel mai frumos drum pe care-l poti face cu masina, mai ales vara; iar Manastirea Bistrita de langa oras este manastirea mea de suflet).

Pe langa chestiunea legata de TEDx, mai e si chestiunea speaker-ilor. Motivationisti, experti, coach-i, traineri de succes sunt cam multi. 90% nu au nici o treaba cu viata si nu dureaza mai mult de cinci minute ca un om un pic mai infipt sa-i demonteze toate teoriile. Lumea o sa se prinda usor usor, pana atunci e o paine de mancat. Internetul e plin de traducatori dinastia care fac mai mult rau decat bine; ghideaza oamenii catre idei gresit interpretate (nu ca nu ar fi romanii deja gresit ghidati). Andy Szekely nu pot spune ca face parte din aceasta categorie. Sunt cativa si la noi care au experienta si capacitatea de a transmite un mesaj la acelasi nivel ca "profesionistii" din afara pe care cei de care vorbeam mai sus incearca sa-i imite. L-am studiat un pic si are trecere din partea mea.


Motivul este binenteles si subiectul conferinte, tema abordata fiind una dintre "dilemele" asupra carei reflectam in ultima vreme. Pentru ca inevitabil e legata si de sistemul politic unde expertii sunt dati la o parte pentru ca mediocrii sa aiba functiile respective (proiectat si in sistemul privat al zilelor noastre). Nu ducem lipsa lor, dar sunt degeaba daca ei nu sunt lasati sa se "exprime" pentru ca, expertiza lor inseamna arta. Valabil in orice domeniu. 

Cred ca vom fi fericiti cu adevarat cand vom fi experti in ceea ce facem. Drumul e lung si nu toti vor ajunge la final. Pe mine unul ma sperie in fiecare zi gandul asta, dar cu determinare si vointa gasesti modalitati prin care sa reusesti. Cateva sugestii gasim si in prezentarea de azi. Enjoy. 




Thursday, July 3, 2014

Social Media for parents - 8 iulie 2014 Bucuresti (conferinta)

Sa fie cam 2 ani de cand nu am mai calcat pe la o conferinta/meeting/adunare de vre-un fel. Prilej numai bun de a fi prezent marti 8 iulie la Howard Johnson la conferinta Social Media for parents. Prilej bun de a revedea si re-auzi plus de a cunoaste intelepciunea oamenilor care vor vorbi.

Nu sunt parinte dar in viata asta mi-am propus sa fiu. Toate se vor intampla atunci cand vor trebui iar anul 2014 ne pune in fata unor provocari pe care parintii de acum nici 5 ani nu le aveau. Fiecare generatie cu provocarile ei, gasim noi solutiile. Iar o solutie sunt comunitatile si canalele de comunicare intre comunitati; impartasirea experientelor si posibilitatea de a contacta aproape instant poate sa ne salveze de un drum la spital cu bebe-ul pentru ca am citit pe blogul altui parinte despre aceeasi reactie a pruncului intr-un anumit context (just saying, ca exemplu).

Am aruncat o privire peste proiectele din spatiul virtual romanesc pe acest domeniu (nu l-as numi nisa) si din punctul acesta de vedere stam excelent. 

Marti 8 iulie incepand cu orele 13 la Howard Johnson. Check the website pentru toate informatiile necesare. Sper sa ajunga mesajul la cat mai multa lume; sa fie constienta de vremurile pe care le traim si sa ne adaptam pentru a putea progresa si a oferi celor ce vin dupa noi o viata mai usoara si mai placuta. 
Social Media for Parents

Tuesday, June 24, 2014

Ce muzica mai ascultam? Indila - Mini world (album)

Candva muzica de limba franceza facea legea in Europa. Cantareti din toate tarile alegeau aceasta limba pentru single-uri; nici romanii nu au fost mai prejos, franceza fiind principala influenta. Totusi, in ultimii 25 de ani ne-am indepartat de francofilie in arta (muzica, film, literatura) si ne-am apropiat de influenta americano-englezeasca. Nu ar fi neaparat ceva rau; dar Franta ramane intodeauna o alternativa ce nu se supune trendului mondial si ma bucur ca de putin timp avem acces iarasi prin melodiile difuzate la radio (Maitre Gims, Stromae, Indila) si la altceva.  

Cunoscuta publicului larg prin single-ul "La dernier danse", melodie ce inca se afla in playlist-ul televiziunilor si posturilor de radio din Romania, Indila s-a lansat ca artist solo la o varsta destul de tarzie (30 de ani). Pentru cei familiarizati cu miscarea HipHop/RnB din Franta, au mai auzit-o colaborand cu diversi artisti din acea zona. Si nu a stat deoparte nici in partea de productie, compunand de asemenea pentru o seama de artisti din sfera aceasta. As face aici o mica paranteza pentru melodia "Dernier danse" (Ultimul dans, videoclip de exceptie): cred ca daca Franta ar fi participat (in primul rand) cu aceasta melodie la Eurovision, ar fi castigat. 

Nu-i cunosc originile (Franta a ajuns o natiune metisata in asa fel incat nimeni nu mai e autentic francez; nu ca ar fi ceva rau) si cu toate ca e la o simpla cautare pe net, prefer sa pastrez aura aceea de mister care se invaluie in jurul ei. Pare draguta, dar nici prea multe prim-planuri sau interviuri nu am vazut. Pana la urma vocea ne intereseaza, iar aici e in Hall of Fame. 

Probabil ca la originile sale are ceva influente orientale, pentru ca asta este sentimentul pe care mi-l trezeste cand ascult albumul. As merge pana acolo unde as zice ca m-ar fi trimis un pic inspre Ofra Haza

Nu e nevoie de mai mult de 10 piese pentru a demonstra talentul. Un album astral, extrem de binevenit intr-o industrie parca mult prea  electro. O poveste, un basm. Se vede setea ascultatorilor pentru melodicitate, pentru sunetul instrumentului si pentru emotia transmisa, pentru ca, ce e muzica altceva decat o rugaciune, o legatura ce ne apropie de divinitate. 


Friday, June 20, 2014

Pareri despre cupa mondiala din Brazilia 2014

Campionatul nu s-a terminat iar articolul asta consider ca e exact la momentul care trebuie, desi m-am gandit la el si inainte sa inceapa. Nu vorbesc despre organizarea si ce evenimente sociale si politice se intampla acolo, nu ca nu m-as pricepe :) dar ma rezum undeva unde sunt maestru :) adica doar la fotbal.

Favorita mea e Italia pentru ca-mi place la nebunie jocul lor. Cesare Prandelli a reusit sa transforme o echipa ce era deja o forta mondiala dar care practica un joc neprietenos spectacolului intr-una in care-ti face placere sa o urmaresti. Nu mai joaca anost, pe contra-atac, aparare maxima etc. Si pentru Buffon si Pirlo am un respect maxim; s-a vazut in meciul cu Anglia ce poate face cel de-al II-lea. Iar antrenorul, prin eleganta sa si stima pe care o poarta jocului de fotbol, mai are un merit, si anume acest jucator Mario Balotelli pe care a reusit sa-l imblanzeasca si sa-l faca eficient. Balotelli nu e un jucator pe care l-ai vrea la club. 

Alta favorita este Franta, prin prisma lui Frank Ribery care e accidentat si nu va prinde acest campionat mondial si prin antrenorul lor Deschamps, favoritul meu in aparare din echipa All Stars a jucatorilor pe care i-am prins. 

Din America de Sud simpatizez Uruguay-ul din mai multe motive. Primul ar fi ca i-am simpatizat dintodeauna, am fost fascinat de tara asta care e formata strict din descendenti ai emigrantilor europeni. E una dintre cele mai dezvoltate tari din lume, din toate punctele de vedere. Chiar de anul acesta a intrat o lege unica in lume, destul de controversata, dar care va urmata ca exemplu si de alte state. Sa nu uitam ca acolo exista o cultura a sportului fotbal, au doua titluri mondiale si au potential de a castiga. Alt motiv ar fi echipa pe care o au in prezent si s-a vazut aseara in meciul contra Angliei ce poate face un singur jucator. Mai sunt doi sau trei care pot face oricand diferenta. Oricand. Sa nu uitam ca un sigur gol e decisiv. 

Ar mai fi trei tari de mentionat: State Unite care chiar au o echipa buna si in urmatorii zeci de ani vor avea un cuvant greu de spus in fata "soccer"-ului mondial. Jurgen Kilnsmann, antrenorul lor era unul dintre favoritii mei cand eram mic (eu eram Kilnsmann de multe ori atunci cand ne asociam cu jucatori pe teren) si sunt acolo niste staruri in devenire. Ghana ar fi echipa din Africa cu cel mai mare potential. Iar Belgia sper sa faca o figura frumoasa prin prisma vedetelor pe care le au, si in special prin Vincent Kompany, fundasul nr.1 din punctul meu de vedere la ora actuala din Europa. 

Din ce am vazut pana acum, sunt trei echipe cu sanse reale de a castiga. Brazilia, tara gazda, care poate mai mult si toata lumea stie asta. Nu au un jucator de care sa nu fi auzit. Germania, eterna favorita, cu absente importante dar cu un Thomass Muller care este. Plus Olanda, cu cel mai bun atac pe care ti l-ai putea dori (van Persie si Robben) si care ar merita dupa trei finale pierdute (ultima acum patru ani) sa castige un titlu. Au si un joc frumos si nu cred ca s-ar supara cineva daca ei ar fi triumfatori la final. 

Thursday, May 29, 2014

TED: The new bionics that let us run, climb and dance

Am stat mult timp sa ma gandesc la ce ar trebui cu adevarat sa ne ocupe timpul. Sa o ardem aiurea ne pricepem cel mai bine, ca vine vorba de filme sau seriale (si aici se incheie pentru multi) sau literatura de doi lei, sunt convins ca cel putin 60% din timpul nostru liber se iroseste. 
Cred ca raspunsul corect ar fi cum sa facem sa avem o viata mai buna! Atat individual cat si ca societate pentru ca, pana la urma, nu traim de unii singuri. Cred ca in genul acestea de proiecte trebuie sa ne investim timpul. 


Iar ca fapt divers, doar imi inchipui ce implicatii ar putea avea asemenea proteze pentru armata sa zicem....


Monday, April 28, 2014

TED: Matthew Carter - my life in typefaces

Daca e duminica e TED si nu intamplator gasesc pe prima pagina o prezentare despre fonturi. In ultimul an am inceput sa devin din ce in ce mai interesat de fonturi, design, diferentele dintre serif si sans-serif, spatii etc. Si la cam atat se reduce cunoasterea mea despre ele, dar sunt intr-un continuu proces de invatare :) Consider ca este un aspect foarte important in prezentarea imaginii pe care vrei sa o proiectezi (desi inca nu se vede, nu am implementat vreun font special pe nici un blog de-al meu) si devine din ce in ce mai interesant pe masura ce acumulezi informatii. 

Thursday, April 24, 2014

Doua piese noi

Luna trecuta a fost destul de prolifica din punct de vedere muzical. Am avut un show la Calarasi (era loc de mai multa lume dar a meritat deplasarea) si au aparut doua piesa, ce e drept erau inregistrate din 2010-2011. Am spus astea in conditiile in care anul trecut a fost aproape mort din punct de vedere al activitatii mele muzicale. 
Prima, cu Estradda si Subsemnatu. Pe un beat produs de omul Dysher, colegul din proiectul Delicious Sounds, cealalta piesa lansata luna trecuta. S-au nimerit cumva, nu am planuit asta. Ideea e ca am ceva planuri interesante cu Delicious Sounds deci in curand... sa tot auzim. Click pentru a le asculta!!!

Sunday, February 16, 2014

jOBS (film 2013)

Cine o fi spus (sau mi-a ramas asa intiparit in minte) ca Ashton Kutcher (imdb spelling chek for that) e un actor de duzina. Poate filmele cretine in care a jucat (in afara de Butterfly effect). Nici serialele (punk'd, two and a half men) sau relatiile (Demi Moore) nu l-au ajutat prea mult. 

Avem nevoie de modele, avem nevoie de repere. Fiecare a avut pe cineva: majoritatea conducatorilor militari l-au avut pe Alexandru, Alexandru l-a avut pe Ahile (pe cine o fi avut Ahile ca model, asta nu mai stiu). Steve Jobs posibil sa fi fost foarte influentat de gandirea si geniul lui Einstein. Posibil; Bob Dylan mai degraba. Am mai discutat despre Jobs aici si aici.
Ba chiar m-am trezit zilele trecute ca urmaream cuvantarea pe care a tinut-o absolventilor de la Stanford in 2005 (inainte de a revolutiona cu adevarat lumea, prin introducerea iPhone-ului si a tabletelor).

Sunday, January 19, 2014

The internship (film)

Clasicul "cel mai bun film de pe anul asta". Noroc ca e ianuarie. Si totusi l-am savurat mult mai mult ca pe altele. O comedie despre care am auzit in treacat (ele au farmec mai mult cand le vezi cu prietenii) dar m-am decis sa ma opresc aseara asupra ei. 

Talk about product placement, tot filmul este despre Google si cat de mult vrei sa fii Google; genericul de sfarsit face toti banii. Am mai discutat despre google si o sa mai discutam si cu alte ocazii, insa acum ne vom opri doar la film. Caci, tot despre faimosul (la inceput doar) motor de cautare ce reprezinta si un ideael, un mod de viata (mai bun) la care aspiram si il luam ca model in special atunci cand suntem la pamant. Este vorba despre vise si motivarea pe care o ai in a le indeplini. 
Este vorba despre a fi mai bun (in ceea ce faci). Pentru ca pana la urma Google (si repet, tot ce inseamna, acum, nu mai e doar un motor de cautare) ne-a schimbat viata prin serviciile pe care le ofera; dar pana la urma ofera doar servicii ce vin in folosul oamenilor, iar noi suntem oameni.

Te invit sa urmaresti cu prima ocazie o comedie savuroasa despre doi agenti (exceptionali) de vanzari care raman fara slujbe (de fapt raman fara compania la care lucrau); comedie in stilul binecunoscut, cu multe aparitii surpriza. O poveste cu oameni despre oameni. E mai complicat, dar si mai frumos. 

Wednesday, January 15, 2014

Glossa

Cea mai intensa forma de exprimare a sentimentului de geniu, cat si un rezumat putin mai pragmatic al vietii l-am intalnit in Glossa. Cunoastem si pe buna dreptate trebuie sa cunoastem opera lui Eminescu (ce nume, unic). Nu-i inteleg pe contestatarii valorii sale, sunt absurzi. E normal sa sarbatorim si, cum epoca moderna ne indeparteaza de literatura si poezie, ca si exercitiu, macar azi sa mai lecturam o pozei de-a lui Eminescu. 

Tarziu am aflat de Glossa (pe cand doream sa fiu emcee repetam foarte mult poeziile sale pe instrumentale) si de atunci o recitesc odata la cateva zile. Cred ca o stiu si pe de rost dar nu vreau sa ma dau mare si sa ma incurc. Ce greseala am facut? Am cam luat-o prea in serios. Am trait o buna perioada de timp dupa Glossa, ghidat de invataturile ei. Cred ca nu era momentul atunci. Fiecare lucru la momentul sau; acum trebuie sa intineresec un pic :)  Lectura placuta.


Tuesday, January 14, 2014

Four brothers (film 2005)

Cand spun ca televizorul nu e prietenul meu, pai nu e. Pe acelasi digifilm intr-una din serile trecute ruleaza si filmul asta. Nu ca nu aveam o gramada de lucruri de facut (stai linistit, tot le dau de cap) dar asta e cam un clasic pe care nu cred ca l-am revazut in ultimii doi ani (daca nu ai sesizat cat de repede a trecut timpul, four brothers are cam 10 ani).

Actiune cat cuprinde, in momentul in care cei patru frati Mercer (doi albi, doi negri) revin in orasul unde au cerscut pentru a "investiga" moartea mamei adoptive, o persoana foarte apreciata de comunitatea locala si care ii infiase pe cei patru copii "problema" pe care nimeni nu prea ii vrea.
Odata ajunsi se pun pe "rupt de capatani" in stanga si in dreapta, punand in alerta aproape tot orasul. Odata inceputa investigatia, iese la iveala o poveste mult mai complexa decat o batranica impuscata din greseala in timpul unui jaf de supermarket. Nu te doare capul prea rau la film, are multe arme, batai, mafioti. Nu ar fi rau sa putem proceda si noi cateodata asa pentru a afla adevarul. 

Reparatii stradale

Articol ce intra in categoria "frustrari"; nu ca as avea eu vre-o treaba, nu ca s-ar face pe banii mei. Dar mor de oftica, macar din punct de vedere estetic. Saptamana trecuta treceam pe la Romana unde au pus pe jos o marmura (tot a lui Videanu?); ma rog, nu stiu daca a iesit pe cat de frumos se dorea. Dar nu au trecut doua saptamani de cand a fost gata si au venit cu utilaje sa o sparga, pentru reparatii la apa/curent/gaze/optica. Nici nu mai conteaza care, astea sunt cele patru mari entitati care au grija sa nu tina legatura intre ei si sa sape cu fiecare ocazie. 

Pe bulevardul Lascar Catargiu, numai eu am numart anul trecut: de patru ori au sapat in pamantul de pe marginea soselei, de fiecare data au plantat floricele si au pus gazon (ce-i drept, de fiecare data era mai frumos). Inteleg eu cum merge sistemul si il accept, dar parca prea exagereaza.

Sunday, January 12, 2014

Unde e un leu?

Uite cum mi-am petrecut eu o dupa-masa de weekend: o bluza costa 97 de ron. Nu ai bani sa o cumperi asa ca te imprumuti la maica-ta cu 50 de lei si la taica-tu cu 50. O achizitionezi si-ti raman 3 ron. Din cei 3ron decizi sa-i dai mamei 1 leu iar tatului 1 leu. Asta inseamna ca ramane sa le dai 49 unuia si 49 celuilalt. Care inseamna 98 de ron. Plus un leu pe care il mai ai tu, inseamna 99. Deci, unde e un leu?

E o problema existentiala, care are o rezolvare destul de simpla pana la urma, tine doar de modul din care privesti lucrurile. M-a luat din somn si a durat un pic pana sa ma prind! Acum, iti dai seama bancile si celelalte institutii financiare, cum pot sa te suceasca pe toate partile printr-o aritmetica dinasta simpla?

Ted talk: Andrew Solomon: Depression, the secret we share

Faptul ca mai toate filmuletele de pe ted.com, cel putin cele mai recente, au traduceri in putine limbi dar romana este intodeauna printre ele spune multe despre romani, despre cat sunt de interesati de cunoastere si de a deveni mai buni. Si numarul de conferite TedX (organizate independent) creste exponential la nivelul Romaniei, in fiecare an noi orase aducand noi vorbitori pentru a-si impartasi cunostintele. 
Un lucru amuzant e ca si oamenii pe care nu ii consideri interesanti ajung sa vorbeasca si sa te fascineze cu lucrurile pe care le spun si cu care se confrunta. Pentru ca TED este despre adevar, despre cunoastere, despre libertate si, cel mai important, despre lupta pe care trebuie sa o duci ca sa invingi in domeniul tau. Ma bucur ca am intalnit un filmulet despre depresie (eu intru pe site si de cele mai multe ori vad ce e pe prima pagina, sigur gasesc ceva acolo). Nu stiu despre celelalte popoare dar noi suntem atat de inconstienti cand vine vorba de depresie, inconstienti pana la prostie am putea spune. Si depresia nu este doar individuala, este si de grup si sa nu ne gandim ca nu ne confruntam cu asa ceva. 

Saturday, January 11, 2014

despre legea gravitatiei si raportul ei in relatia cu oamenii

Tot ca o rutina mi-am propus sa scriu in fiecare saptamana un articol pe Lupul Crestin. De data asta am ales un subiect usor delicat ce trateaza relatia si raportul pe care trebuie sa il ai cu oamenii. Cateva idei, cateva ganduri. Lectura placuta http://www.lupulcrestin.ro/legea-gravitatiei-si-stiinta-relatia-cu-oamenii/

recording tip: despre inregistrarea vocilor

Am scris si primul articol pe anul aceasta pe home-recording.ro Am impartasit din experientele mele elgate de borcan (asa se numeste camera aia in care intra artistii si inregistreaza voci). Ba am pus si o poza de cand am avut primul borcan (am construit cateva de-a lungul vietii) si primul tratament aplicat a fost cu cartoane de oua. Momente  de care-mi amintesc cu placere. Ba chiar am fost si la televizor cu borcanul cu cartoane de oua. Mai multe detalii si sugestii in articolul pe care te invit sa il citesti http://home-recording.ro/chiar-ai-nevoie-de-un-borcan-pentru-a-inregistra-voci/


Wednesday, January 8, 2014

Big Fish (film)

Un regal magistral, cum s-ar spune in rime. O serie de actori remarcabili (Danny DeVito, Steve Buscemi, Marion Cotilliard, Albert Finney, Ewan McGregor) iau parte la o aventura fantastica a unui fiu ce incearca sa afle mai multe despre viata tatalui sau aflat pe moarte. 

Adevarul e ca tot la televizor am vazut filmul, chiar pe Digi Film. Cu toate ca sunt multi actori cunoscuti nu auzisem de el. Cred ca stii genul. O fantezie plasata intr-un prezent si un trecut usor paralel cu realitatea, in regia lui Tim Burton, dar nu mi-am dat seama pana sa fi vazut pe imdb (era oare Johhny Depp prea ocupat?), pentru ca e un film prea luminat si prea "real" in acelasi timp pentru gusturile regizorului. Cumva epoca paralela e similara cu cea din Down with love, film tot cu Ewan McGregor in rolul principal. A facut doua filme asemanatoare in acelasi an. Cu alta ocazie, o sa povestesc despre cum reusesc britanicii astia din zone precum Scotia sau Tara Galilor sa fie distribuiti in filme la nivel mondial. 

Ca e o fabulatie sau nu, povestea urmareste "peripetiile" personajului, plecat de tanar dintr-un mic orasel rural, in care era "pestele mare dintr-o balta mica". Un soi de Forrest Gump, suficient de senil, dar care se descurca cu succes in orice intreprindea. A cucerit o parte din lume. 

Si uite asa in loc sa-mi fac treburile am stat in fata televizorului. Clar nu e prietenul meu, dar in seara asta nu mi-a parut rau. 



Tuesday, January 7, 2014

Sagace & Nimeni Altu' - Pilde

Aflat la al IV-lea album doar in 2013, Nimeni Altu' ne-a facut supriza de a lansa urmatorul album ce era pe lista, ceva mai devreme de cat ma asteptam (sa tot ai surprize dinastea). Cel mai bun mod de a prezenta albumul este sa te las sa il asculti. (Inca) Un clasic de colectie, cu mesaj puternic si beaturi destul de grele (Sagace e in top 5 producatori romani de Hip Hop). 

Cum se spune, auditie placuta! www.sociopatrecords.ro

Sunday, January 5, 2014

Ted Talk: Paul Piff - does money make you mean?

Nu e imposibil planul pe care mi l-am facut, sa scriu un articol pe blog in fiecare zi. Si ce moment mi-am ales sa fac toate astea, cand nu-mi merge bine nici calculatorul, browserul pe care-l folosesc (Chrome) nu ma lasa sa ma autentific pe blogger (trebuie sa-l scriu in Mozilla), nu merge nici search-ul in site iar cand vreau sa share-uiesc pe facebook (de unde vine cel mai mult trafic) o arde aiurea cu poza de thumbnail. Dar am de gand sa le rezolv in cursul saptamanii care urmeaza.

Revin la o veche rutina de-a mea, respectiv ca in fiecare duminica sa impartasesc o discutie TED la care ma uit. E un exercitiu bun, si intodeauna gasesti ceva interesant de vazut.  Nu stiu daca filmuletul de azi are si o parte a II-a (se termina cam brusc) dar in prima parte relateaza un studiu interesant desfasurat de individ pe mai multi oameni care jucau Monopoly (joc pe care nu am avut vreodata rabdare sa-l duc pana la capat, cu toate ca am aflat niste lucruri extrem de interesante despre el; cu alta ocazie). Studiul urmarea alte chestiuni decat jocul in sine, asa ca au "masluit" un pic treaba pentru ca unul dintre concurenti sa aiba mai multi bani. Cercetarea deci e asupra comportamentului omului care dobandeste (prin noroc sau nu) o avere (nu bunastare). Please look.

Saturday, January 4, 2014

Gotti (film 1996)

E bine ca mai am televizor desi ma gandesc serios sa renunt din nou la el. Cred ca platesc pentru cablu/satelit cam 200 de ron lunar dar consider ca nu ma uit de atat :) Pe unde mai pui ca te si incurca, intr-o camera un fel de telecomanda, in alta alt fel, care e pus invers si cand vrei sa schimb postul dai de fapt mai tare si tot felul de nimicuri dinastea de-ti vine efectiv sa dai cu ele de pamant.
Revenind la ideea de a avea televizor si multe canale, te mai opresti din cand in cand in fata lui, obosit dupa munca si cu atatea de rezolvat incat te gandesti ca mai bine dai drumu si vezi ce e pe la tv. Si nu stiu cum se face cateodata ca dau exat pe canalele interesante, cum sunt cele cu filme (si care sunt la sfarsitul liste intodeauna, dar pachetul pe care-l platesti pentru ele e cel mai scump). Aseara am nimerit fix la inceput pe Cinemax. Era filmul Gotti, o productie HBO din 1996 despre viata faimosului mafiot John Gotti, capul unei familii din New York, film de care stiam dar care spre rusinea mea, nu-l vazusem, cine mai stie de ce. Cu-i nu-i plac filmele cu mafioti? Am lasat totul si m-am uitat la el.

Mesajul pentru 2014 de pe Lupul Crestin

De mai bine de un an scriu si pe Lupul Crestin, blog pe care l-am fondat alaturi de o persoana deosebita si apropiata mie. Scriem in general despre vanzari, dezvoltare personala si spiritualitate. Aceasta din urma e destul de neglijata de celelalte bloguri de profil iar noi dorim sa nu uitam cui II datoram totul. Despre vremurile care se schimba poti citi aici http://www.lupulcrestin.ro/mesajul-pentru-2014/ Ps: e ok sa te si abonezi!

Friday, January 3, 2014

Vlad Dobrescu - In sfarsit (album)

http://www.porcporc.com/shop/street-tapes/pre-order-vlad-dobrescu-in-sfarsit-cd/
Vreau sa incep prin a afirma un lucru: daca nu exista personajul Vlad Dobrescu, noi nu aveam industria Hip Hop independenta pe care o avem acum. Era clar mai saraca si mai in urma cu cel putin 10 ani fata de ce se intampla in SUA si Europa. Cumva articolul asta o sa se transforme intr-un elogiu adus lui VD dar cred ca merita lucrul asta. De ce? Pentru ca el a fost primul care a creat un label independent (Facem Records), a scos un mixtape (Facem Records vol.1 si 2) si materiale distribuite bootleg pe internet, primul care a organizat un concert independent (Reanimarea 101) pentru artistii Hip Hop din Romania care intrasera de putin timp in sfera anonimatului, casele de discuri nemaiprezentand interes pentru acest gen muzical, si cu toate ca multi erau cunoscuti si aveau intrari pe la radio si tv, nimeni in afara de VD nu s-a incumetat sa faca ceva in privinta "miscarii".

Wednesday, January 1, 2014

Ganduri pentru 2014

S-a terminat cel mai cumplit an din existenta mea. Fix atat vreau sa mentionez despre el. Pastram trecutul aproape dar ne gandim la viitor.
 
Pentru ca e inceput de an, fiecare ne facem promisiunile de rigoare. Am si eu lista mea iar printre ele se afla si "sa scriu mai mult pe blog". Ei bine, anul acesta (2014) o sa scriu ceva in fiecare zi, orisicat de scurt ar fi.