Un NU categoric privind violenta impotriva copiilor

Violence begets violence este titlul ultimului album al celor de la Jedi Mind. De asemenea, este o sintagma cu care sunt 100% de acord (violenta naste violenta). Cu toate ca impulsul omului este sa raspunda tot cu violenta la violenta, nu acesta este raspunsul. Avem si in religie acest lucru pe care reusim sa-l ignoram. De asemenea si toate studiile si experimentele stiintifice au demostrat ca un om violent nu reactioneaza altfel daca este tratat tot cu violenta. Pedepsele aspre nu fac decat sa inrautateasca situatia (putem sa ne dam seama de acest lucru si din statisticile privind inchisorile din Statele Unite si celelalte tari care au pedepse aspre precum cele cu moartea sau inchisoare pe viata in maxima securitate -deja aia nu mai e viata). 

Totul porneste din copilarie. E normal ca un copil care primeste violenta in fiecare zi sa creasca si la randul sau sa trateze totul cu violenta. Nu de putine ori am vazut oameni care nu stiau cum sa reactioneze la lucrurile pozitive; copii care nu stiau cum sa primeasca un cadou sa o vorba buna; copii care strang din dinti si li se citeste in ochii lor razbunarea pe care o astepta. 

Nu stiu cum se face ca lucrurile rele tindem sa le uitam. Am numai cuvinte de lauda la adresa invatatoarei mele, cu toate ca daca stau sa-mi aduc bine aminte, faptul ca acum am niste retineri comportamentale i se pot imputa dansei. Mi-e greu sa trec peste faptul ca nu s-au mobilizat atunci cand eu si cativa colegi am avut niste initiative laudabile (la un moment dat in calsa noastra editam trei reviste, pe banii noastrii -nu ai idee prin ce trebuia sa treci prin '94-'95 ca sa printezi o pagina, sau cat trebuia sa lucrezi ca sa inserezi o imagine-). Mi-e greu sa uit ca m-a pedepsit cu o nota mica atunci cand am scris o compunere de patru pagini (in clasa a II-a, cand celalalte compuneri nu aveau nici macar jumatate de pagina) care, e drept ca deviase de la subiect. dar a fost foarte apreciata de alte persoane care au citit-o. Mi-e greu sa uit ca nu a vrut sa ma lase sa-mi citesc compunerea care se intinsese pe jumatate de caiet, doar pentru faptul ca stropeam cu apa colegii (stii combinatia cu sticla cu dopul gaurit, nu?). Si cel mai greu e sa uit atunci cand m-a impins cu capul de muchia usii pentru ca eram inca pe hol atunci cand se sunase. Cumva, lucrurile astea le luam de bune, pentru ca si in alte parti era la fel. Paradoxul e ca atunci, inca din scoala generala, am avut ocazia sa ajung si prin Franta pe la un colegiu de provincie, unde am experimentat un pic sistemul educational de acolo. Cu bune si cu rele, elevul (copilul) era tratat cu respect, si nu pus la respect. 

Si astea sunt tot forme de violenta impotriva copiilor. Si, cu siguranta e un sentiment de frustrare din partea mea la mijloc, cand ma vad ca scriu atat de intens despre asta. Eu poate am avut norocul sa fiu o persoana mai puternica, sa am alte surse de energie din care sa ma alimentez pozitiv. Dar, ma gandesc cu frica la ce puteau simtii ceilalti colegi ai mei, care aveau o situatie mai putin placuta acasa, iar la scoala nu aveau parte de alt tratament. Pentru ca, dupa cum stim, ce ai acasa e de bun, nu prea ai ce face, cel putin fiind copil. Iar la scoala ar trebui sa fie alinarea, sa fie locul unde sa te poti descoperi, ca apoi sa te descopere altii. De aceeea educatia e un domeniu pe care insist din ce in ce mai mult si cred ca o sa ma si orientez mai departe in viata. 

Din pacate, etichetele puse de mici copiilor raman. Si nu ma refer doar la porecle si ce spun ceilalti, ci la ceea ce ramane in mintea copilului. Exemple au demonstrat aceasta teorie. Tot in scoala generala, in clasa a II-a, am avut un coleg tigan, baiat foarte ok de altfel, cu care am pastrat legatura si dupa ce a ramas repetent, ba chiar pana prin clasa a VII-a. Era mai mare dar reusea cumva sa nu faca tampenii. La un moment dat, profesoara de franceza a incercat sa-i dea o sansa. Si a reusit sa faca dintr-un elev care avea probleme de a scrie in limba romana sa poata purta o conversatie in franceza. A reusit sa-l invete timpul verbeleor si ce mai faceam noi pe acolo (am zis-o cu asta). Iar el, astepta cu sufletul la gura ora de franceza. Reusise sa-si faca rost si de niste creioane colorate dupa cum ne recomandase profesoara sa coloram terminatiile verbelor la diferite timpuri. A terminat cu media opt sau noua la franceza, dar a ramas repetent. Taica-su, cand a aflat ca a ramas (din nou repetent) l-a taiat cu cutitul pe coaste. Ma intreb daca nu cumva si ceilalti profesori, cat si invatatoarea, cat si noi (desi ce sa stim noi in clasa a II-a, mai ales ca ne-a precizat din prima zi ca o sa avem un coleg tigan care o sa ramana repetent), daca am fi avut un pic mai multa rabdare cu el, poate ca altfel o fi fost viata lui. Sper doar ca acum sa fie ok individul. 

Raman doar pe ceea ce se intampla in societate, nu pe ceea ce se intampla in sanul familie, ca acolo e cu adevarat trist. Mi-e groaza sa ma gandesc la ce e in catunele alea amarate unde nu ai nici curent si apa curenta, cand vad ce se intampla in Bucuresti si alte orase unde exista cat de cat cateva facilitati. Si nici nu intru pe subiectul violentei verbale si emotionale. 

Am trecut peste toate astea dar sunt convins ca aceste lucruri se intampla si in Romania zilei de azi. Si daca nu as crede cu tarie ca astfel de campanii pot face la un moment dat diferenta, nu as scrie. Spun un NU categoric impotriva violentei catre copii, de oricare ar fi ea. 

www.salvaticopiii.ro

Despre anumite beneficii pe care le ai fiind membru

Omul are nevoie sa apartina unui grup social. Incepem la scoala, facultate, servici etc. Pe langa toate acestea, care vin cumva obligatoriu in cursul vietii, avem posibilitatea de a opta. Putem sa ne indreptam spre ceea ce ne dorim. Se spune ca un individ este suma persoanelor care il inconjoara, ca si caracteristici. De aceea, pentru a atinge un statut social cat mai inalt indivizii isi schimba obiceiurile. Unii uita de unde au plecat, nici nu mai baga in seama vechile cunostinte. Altii o iau progresiv, natural, si ajung prin munca acolo unde le este locul. 

Tot prin munca (multi inca nu fac o deosebire intre munca si servici, sunt doua lucruri total diferite, dar pentru asta cu alta ocazie) ajungi la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, pe un nivel de plutire. Ai o siguranta materiala (cat de mica). De atunci conteaza alegerile pe care le faci. 

Chibzuinta si prudenta poti fi elemente definitorii pentru o viata linistita. Obisnuit cu un venit mai mic, odata ce pui mana pe niste bani mai multi sau constanti, tinzi sa ii imparti in toate partile (cel putin eu si oamenii din jurul meu asa faceam). Si se alege praful de ei in cel mai scurt timp. Punct, fara alte comentarii. Nu cred ca poate cineva sa-mi dea un exemplu care sa ma contrazica in sensul asta. Si atunci ce e de facut?

Anul 2013 vine cu multe optiuni. Sunt multe care nu-si au rostul, multe promit dar nu fac. In acelasi timp, au inceput sa existe companii -respectiv oameni- care se gandesc ca bunastarea oamenilor din jur reprezinta si bunastarea lor. Ca atunci cand oferi servicii de calitate, atunci cand iti pasa de materialul pe care il oferi clientului, acesta se ataseaza emotional de tine si-ti devine un partener pentru o viata mai buna. 

Pe TLC este un reality-show despre anumite familii care strang cupoanele de reduceri din ziare si reviste si se duc la cumparaturi. Salveaza foarte multi bani, desi nu stiu daca toate lucrurile pe care le cumpara doar pentru ca au reduceri le si trebuiesc. Nu sunt de acord nici cu modelul acesta agresiv, la fel cum ma deranjeaza si oamenii de vanzari agresivi care insista sa vanda niste servicii de care nu au habar si, mai important, pe care compania pentru care lucreaza nu le poate duce la bun sfarsit (cred ca fiecare am primit telefoane de la necunoscuti pentru a ne incheia o asigurare, un al provider de telefonie iar la srl nici nu mai spun cate servicii se ofera la preturi "oferta"). 

Am invatat sa fiu mai prudent. La un moment dat tot te lovesti de anumite actiuni unde ai nevoie de anumite servicii (pana la urma trebuie sa inchei un RCA, pana la urma o sa-mi schimb abonamentul, pana la urma tot o sa trebuiasca sa-mi fac un site, tot o sa raman cu masina-n drum stricata, tot o sa nevoie de un consult la medic, tot o sa am nevoie de o camera de hotel undeva in tara sau in strainatate, tot o sa am nevoie sa fac un cadou special). Si atunci, la cine apelez?

Revenind la nevoia de a apartine unui grup social, si faptul ca detii un card de reduceri este o forma de apartenenta. Pentru ca, ai nevoie sa te duci la un club de fitness. Ai nevoie de o asigurare de calatorie, ai nevoie de service auto (unele gratuite pentru VW, SKODA-masina mea si AUDI). Ai nevoie de o vacanta si ai nevoie de distractie. Cardurile COOLBUYCLUB ofera discount-uri considerabile pentru toate aceste servicii, plus altele, care se adauga constant. La un moment dat, poate fi o chestie cool sa fii membru. Plus ca este o usa deschisa unei comunitati noi, fiind membru deja ai un subiect comun de discutie cu o persoana pe care nu o cunosti inca :) Check it out! 

Viata de birou

Viata de birou este intotdeauna tumultoasa. Nu ma refer la ce avem de lucrat neaparat, ci la faptul ca barfele, susotelile intre colegi, petrecerile surpriza pentru ziua cuiva, promovarea, demisia sau angajarea unui coleg, toate ne fac viata zilnica mai deosebita si mai putin plictisitoare. Daca ar trebui sa stam non-stop pe scaun, cu ochii in calculator, lucrurile ar fi dramatice.  

In primul rand, cea mai buna varianta este sa optezi pentru scaune ergonomice. Indiferent daca stai ore in sir tintuit in el sau nu, cel mai bine ar fi ca scaunul sa te ajute sa iti pastrezi o pozitie corecta si sanatoasa. Daca sefa/seful nu vrea sa investeasca in asa ceva, e recomandabil sa cauti magazine online pentru ca vei gasi foarte multe modele (un pont: scaune birou ieftine). In plus, vei iesi in evidenta si noul tau scaun va reprezenta inca un subiect de discutie cu colegii.

In al doilea rand, cu siguranta ca daca nu ti-ai misca privirea din monitor, ai ajunge pana la urma sa porti ochelari (daca nu ii porti deja). Problema nu sunt ochelarii, ci slabirea vederii in sine. Asadar, e bine oricum sa ai o pereche pentru protectie, sau ecran cu protectie la calculator, insa, cea mai simpla solutie este ca din ora in ora sa faci o pauza de 15 minute, in care ori te mai plimbi pe la alti colegi si socializezi, ori inchizi ochii si ti-i odihnesti putin.

Revenind la ideea initiala, viata de birou poate fi chiar foarte frumoasa. Importante sunt colectivul, mediul, decorul interior, atmosfera generala, personalitatea sefei/sefului/sefilor, cat si starea ta de spirit. Insa, oricat de deprimat ai fi, daca ajungi intr-un ambient cald si placut, orice grija va ramane afara si tu iti vei putea face treaba cu drag si spor.

(PP)

Moldovenii s-au nascut

Ar fi fost o varianta a titlului articolului, "Multumesc Zdob si Zdub". M-am gandit sa-i zic asa pentru ca, pe langa toate mizeriile de pe posturile de muzica romanesti, mai intalnesti si piesele lor, in special asta ultima, Moldovenii s-au nascut, un elogiu permanent a natiunii lor. Acum nu stiu in ce masura se considera ei romani, basarabeni sau rusi, nu am urmarit, dar eu ii consider o trupa romaneasca.  De asemenea, Zdob si Zdub au un loc in Hall of fame-ul personal, fiind fan inca de la primul single. Cateodata, se vede si se aude cand o trupa este mare. De la imaginea pe care si-o promoveaza, clipurile facute,  albume si concerte. Printre putinele proiecte ce au avut un final fericit, desi sunt sigur ca momentele de amaraciune aparute pe parcurs au fost mai intense decat ale "celorlalti".

Si cate hituri nu au ei, cate piese care pur si simplu te bine-dispun? "Buna dimineata" nu are cum sa nu-ti faca ziua mai buna cand o asculti dimineata. Ce bairam e ala care nu are, dupa "Jump Arround" imediat, DJ Vasile, cand, ca e vorba de apartament, club sau restaurant, automat toata lumea incinge hora? Sau cine nu i-a auzit pe toti cocalarii cu un derivat de la refrenul melodiei asteia? Ori, cui nu-i place sa danseze pe melodia asta, desi habar n-are de ce zice ala acolo?

Ma opresc, desi mai sunt multe alte piese cunoscute si pe care le auzim si in ziua de azi pe la radio. Sunt piese care ne fac ziua mai buna si confirma maretia acestei trupe. Toate au instrumente traditionale. Revenind la Moldovenii s-au nascut, e o piesa emotionanta. Patrunde in suflet si starneste acolo un sentiment. Videoclipul confirma melodia, pastrand un ritm alert si dansant, dar cu niste mesaje (aici ma refer la cel de la final) care ma fac sa inghit mai greu. Jmecheria, magia daca o putem numi asa, a celor de la Zdob si Zdub sta in trompete. Valerica e unul dintre cei mai buni instrumentisti din tara. Iar pentru piesa asta, trilurile de tip fanfara militara care sustin mesajul face ca parul de pe mana sa se ridice.

Marchizul de Sade (piesa de teatru)

Trecuse ceva timp de la ultima piesa de teatru vazuta (live), am mai prins cateva pe la TV la care m-am oprit si e de luat in seama si initiativa lui Bendeac de a readuce teatrul pe televizor, incepand din martie, pe antena1. Am incercat la mai multe dar programul nu-mi mai permite orisicand, asa ca duminica seara, desi obosit dupa o saptamana si vremea care te impingea sa stai in casa, am fost la Odeon pentru a vedea interpretarea "Marchizului de Sade". 

As incepe prin a face in permanenta referire la filmul cu acelasi nume (sau "Quills", pentru americani) din 2000 in regia lui Filiph Kaufan, ce are o distributie de exceptie. In rolul abatelui pe inegalabilul Joquin Pheonix (care a avut o pauza de cativa ani, cred ca o cam luase razna, dupa cum se spune, tot raul spre bine),care, ca intodeauan, te face sa suferi alaturi de el. Geoffrey Rush in rolul nebunului Marchiz. Sa nu ii uitam pe Kate Winslet si Michael Cain, acesta din urma interpretandu-l pe teribilul doctor care a venit sa dea peste cap rostul spitalului. Cred ca putine sunt ecranizare care raman in istorie; in istoria mea, asta e un film de referinta. 

Marchizul de Sade e un subiect delicat. Cred ca e nevoie de ceva curaj ca sa pui in scena piesa (dedus din faptul ca eu ca spectator am stat si m-am gandit de doua ori daca sa ma duc sau nu). Cu o distributie excelenta, recomand vizionarea lui. Marchizul de Sade a influentat lumea mai mult decat ne imaginam. Daca nu cumva e, ar trebui sa fie in cele "100 de personaje care au influentat lumea de-a lungul istoriei". Daca ai intrat vreo data in vreo conversatie mai uzuala cu vreun francez, o sa-ti dai sema ca e, dupa standardele noastre, un scarbos. Din pacate, si multi mi-au confirmat lucrul asta, francezii sunt cam cei mai "boschetari". Am mai spus-o, ei reprezinta alternative la modelul (cel putin cultural) englezo-american. Muzica, film, literatura, teatru, pictura etc. Faptul ca sexualitatea are cu totul alte standarde la ei, de unde a si plecat de altfel, englezii si americanii sunt destul de puritani la fazele de genul asta, i se datoreaza si marchizului de Sade. 

Din experientele pe  care le-am avut de-a lungul timpului, trebuie sa spun si cateva cuvinte despre o mica frustrare de-a mea. Si anume barul din cadrul teatrului (valabil si la opera, opereta si alte institutii gestionate de stat). Sunt ok cu faptul ca preturile sunt mai ridicate. E si normal sa fie, in regim de bar. Dar, si duminica, si acum 10-15 ani, produsele mi se par a fi invechite. Sunt tari, rancede si putine. Daca tot ai 100+ de oameni care vin la un spectacol de peste doua ore, la pauza simte nevoia sa rontaie ceva. De ce nu are o gama variata de produse de unde sa aleaga? De ce nu sunt sucurile si apa de la frigider -de multe ori chiar exista un frigider, care nu e bagat in priza? Sper ca lucrurile astea sa se remedieze in cel mai scurt timp. E absurd faptul ca nu si-au dat seama ca si astea sunt o sursa importanta de venit. In locul lor as servi invitatilor un ceai, un covrig, o prajitura din partea casei. Si optiunea de a cumpara mai multe. De asemenea si programele respective ar trebui sa fie mai interactive. Occidentul si Statele Unite si-au dat seama de chestiunile acestea de mult timp si sunt convins ca daca ne uitam in registrul de incasari, barul si chestiile aditionale se bat daca nu chiar le-au intrecut pe cele din vanzarea biletelor. 

A, si aviz celor care renoveaza si scenografului care se ocupa de lumini, reflectoare etc. Dupa ce le instalezi, aseaza-te in fiecare scaun al salii si vezi cum se vede de acolo. S-ar putea sa ai surprize; nu e ok sa te apleci de la balcon pentru a vedea toata scena doar pentru ca e montat in campul tau vizual un reflector care oricum nu e folosit, cel putin in piesa respectiva. Si care e faza cu scaunele care se aduc pentru a suplimenta locurile din sala? Something not right here.

Kapitalism - reteta noastra secreta (film documentar)

via (cred ca) Romania TV, care au introdus in ultima vreme o serie de secvente in reportajele lor legate de politicieni corupti. In regia lui Alexandru Solomon, responsabil si de Marele jaf comunist si de alte documentare cu un puternic impact social, filmul prezinta o parte din viata mogulilor, a oamenilor cu cele mai puternice afaceri din Romania si cum au ajuns ei sa puna mana pe asemenea afaceri. 

Prezentat dintr-un punct de vedere cat se poate de impartial, jurnalistic, mi-a lasat impresia ca oricum ar da-o, tot nu le iese. Sinistru si macabru, modul in care si-au construit averile este evident pentru toata lumea si cel mai bine e sa nu mai pierzi timpul cautand raspunsurile pe care deja le stim. Sunt instante mai mari care judeca comportamentul lor si dupa cum stim, nimic in viata nu scapa nepedepsit. Am apreciat totusi insertia cu George Padure, faimosul patron de la Gepa si primar al sectorului 1, personaj usor controversat, printre primii miliardari ai Romaniei, figura ce-mi aminteste de faptul ca si eu cumparasem la un moment dat o actiune (era ceva de genul 500 de lei vechi, cam 50 - 100 de ron la valoarea zilei de azi). De asemenea, sa mentionam si talentul la desen (pana la urma pregatirea sa e de arhitect) a lui Dinu Patriciu, care obisnuia sa le deseneeze partenerilor sai, utilizand desenul pentru a demonstra perceptia asupra companiilor pe care le detinea (in special Rompetrol).

Am mai apreciat inteleapta alegere de a folosi figurinele Lego pentru a arata anumite aspecte. Putea folosi imagini inregistrate sau orice altceva, dar cu Lego ii da o imagine ironica, amuzanta. E vizionabil si online la o simpla cautare pe google, dar e posibil sa-l intalnesti si pe la televizor. 

Comedie Fantastica (film)

Avand in vedere ca e un film din 1975, vreau sa semnalez in primul rand ca aici am auzit un "scratch". E undeva prin film o voce de pe un vinil iar inginerii de sunet, pentru a produce un sunet "fantastic" au screciuit un pasaj vocal. Asta, teoretic, atribuie primul scratch romanilor, precum multe altele, nerecunoscute. Bineinteles ca probabil multi au "zgariat" discul inainte de Grand Wizard Theodore, dar el ramane, pe buna dreptate, creatorul. 

Prin faptul ca am avut de facut un referat despre "valentele educationale in creatia lui Ion Popescu-Gopo" m-a facut sa ma aproprii, sa vreau sa cunosc mai mult decat omuletul pe care-l tot vedem la televizor. In regia sa, filmul reprezinta un pas indraznet (ca multe altele) intr-o era mai putin "fantastica". Desi acum mi se par normale, judecand dupa datele si felul in care erau percepute anumite chestiuni atunci, filmul nu a reusit sa ma plictiseasca (ca orice film cu Dem Radulescu de altfel). 

Mi-a placut in mod deosebit constructia personajului principal, acum previzibil, dar ma repet, incerc sa privesc totul ca atunci cand a fost facut. Dorintele si curiozitatea sunt instrumente ale omului care au adus atat beneficii cat si nenorociri de-a lungul istoriei. Tin minte ca finalul il mai vazusem cand eram mic si atunci chiar ca ramasesem fascinat. 

Poate nu ai rabdare sa-l vezi (e la un search pe google sau youtube) dar macar atunci cand e la televizor te invit sa-l lasi un pic. De asemenea, am impresia ca nu ii sunt recunoscute cu adevarat meritele lui Gopo (desi exista un festival al caror premii ii poarta numele), sau macar celor de generatia mea; ori nu am avut eu acces la informatii. 

Dredd - film (2012)

Primul film vazut pe anul 2013. Adevarul e ca nu ajung intodeauna la Cinema. Si se face ca ratez cate patru-cinci filme pe care vreau sa le vad, cel putin in fiecare luna. Primul Judge Dredd, cu Stallone, Asante si Diane Lane il am pe caseta VHS (caseta video mai exact, uite cum m-am trezit ca mi-am pus in dictionar termeni  “tehnici”). L-am cumparat cand am fost in Franta, prin ‘97. Se vede alb-negru, dupa cum bine stim de sistemul francezilor care emiteau in nu stiu ce secam si astea din restul lumii erau palm sau ceva asemanator. As putea sa ma interesez exact dar as pierde ceva timp pe care vreau sa-l dedic terminarii articolului :).

Deci, casetele video de la francezi se vedeau alb-negru. Vazusem filmul de unul singur la Cinema (da, mergeam de pe atunci, singur) si mi-a placut teribil. Undeva la un chiosc de ziare gasisem si o revista de benzi desenate in italiana cu povestea din film. Ce mai, am vazut-o acolo in raft la Carrefour (eram fascinat de magazinul in care gaseai de toate, la noi abia se deschisese primul Metro) si am zis ca trebuie sa o iau, alaturi de Street Fighter :)

Dredd poate fi un personaj complex. Are un trecut de care nu e prea sigur; are o constiinta incarcata de verdictele ad-hoc pe care e nevoit sa le dea si sentintele pe care tot el trebuie sa le puna in aplicare. Cu toate acestea ramane pe o directie clara a lucrurilor si de dedica in continuare slujbei pe care o indeplineste. 

Nu are dusmani cunoscuti, personaje cu o istorie a faradelegii in spate, grupurile infractionale si golanii de strada fiind in general tintele sale. Cu toate astea, in filmul din 2012 nu s-a spus nici o poveste. Am avut senzatia ca am urmarit un episod din "politistul Dredd", in care cadrul, timpul si spatiul mi-ar fi fost relatate ulterior sau pe parcursul desfasurarii actiunii pana la episodul respectiv. Pe unde mai pui ca putea fi oricine sub casca (desi rolul il face Karl Urban, actor care inca astept sa fie distribuit intr-ul rol de referinta). Accentul deosebit pus pe excelent executatele scene de actiune ma face sa cred ca doar pentru ca le pot reface in tehnologia 3D, studiourile au decis cateva zeci de ramke-uri pentru anii ce urmeaza.

Pe banii parintilor

Pe banii parintilor este o emisiune prezentata de Ernest, emisiune ce nu sunt sigur ca se mai produce in prezent dar tot prind la tv redifuzari. Alaturi de aceasta, mai putem adauga "ochii din umbra", "tradati in dragoste" si alte cateva emisiuni asemanatoare ce am putea (doar cu indulgenta) sa le incadram in categoria reality-show. Este o regie, are un scenariu si un regizor care stie clar unde e locul fiecaruia si ce trebuie sa faca. O pacaleala nu prea scumpa (ce misto am reusit sa fentez cuvantul "ieftin") si pe alocuri dezgustatoare.

Si totusi ma uit la aceste emisiuni (aici nu incadrez "schimb de mame", alt articol la vremea lui). Ma uitam la Cheaters pe CBS Reality inca dinainte ca formatul acestei emisiuni sa fie produs si la noi. De ce? Pentru ca, oricat de ridicole si de penibile ar fi situatiile si personajele, ele nu sunt decat o exagerare a realitatii. Toate situatiile prezentate in aceste emisiuni se intampla si in viata reala. Nu cu aceeasi rapiditate si intensitate, dar se intampla. Pare stupid dar, de cate ori nu-ti vine sa crezi de stupiditatea ta si a celor din jur? 

Azi a fost o editie in care o adolescenta, eleva de liceu, era un fel de gangsterita, care jecmanea colegii de liceu pentru bunurile pe care le aveau, cerea taxa de protectie, se ducea in cluburi, isi mintea parintii si profesorii. De asemenea si-a tradat si o "tovarasa" de infractiuni, ceea ce a adus un scandal mult mai grandios la sfarsitul emisiunii. Lucrurile astea s-au intamplat pe vremea mea, se intamplau de dinainte de fapt; se intampla si acum si probabil ca mai e mult pana se vor opri. E natura omului iar emisiunile de acest gen creeaza o altfel de sinteza asupra lucrurilor. Plus ca ii face pe unii vedete (pentru mine nu ar fi o mandrie, dar se pare ca multi prezinta o stima pentru cei care apar la aceste emisiuni, indiferent de postura), chiar daca pentru o seara. 

E de reflectat asupra lor. E o oglinda a societatii romanesti, mai dinauntru, fara grafice si proiectari de viitor, venituri si contributii, etc. Nu din cauza acestor emisiuni din ce in ce mai multi copii devin analfabeti. Nu cred ca societatea s-ar schimba daca ar disparea. Ele ne ajuta sa nu ne mai mintim, sa ne facem aluzii la ceea ce suntem. Pentru ca la asta se reduce, la oamenii obisnuiti si cum reactioneaza ei in anumite situatii. Si sa nu avem impresia ca in alte parti e mai altfel.

Upside down (film)

Poate avea mai multe traduceri, dar o sa ma rezum la titlul original. Ar fi putit fi numit foarte bine si "Another Earth" dar a mai fost unul anul tecut. O poveste, caci asta este si cine nu o vede astfel s-ar putea sa ramana dezamagit. O lume imaginara, fantezista dar foarte bine realizata, o oglinda, o inhipuire. 

O surpriza placuta de care nu am auzis sa fie promovata in vre-un fel pe la Cinema sau TV, unul dintre acele filme de care te impiedici dar iti lasa o impresie placuta. Adam, un baiat din... "lumea de jos" se indragosteste de Eden (excelenta alegere de nume), dragostea interzisa, fata din "lumea de sus", iar printr-un accident se face ca cei doi raman despartiti zece ani. Amnezia suferita in timpul accidentului o face pe ea sa nu-si aminteasca de el, primul om din viata. 

Dar dragostea invinge, si literalmente rastoarna lumea cu susul in jos si invers. Incerc sa fiu cat mai ambiguu pentru a te determina sa vezi filmul asta. Dar nu uita, e o poveste.