TED: Drew Dudley: Everyday leadership

Leadership-ul asta e un termen destul de modern ce a intrat in vocabularul nostru (asa cum l-am auzit eu) nu de foarte mult timp. El se refera la oranizarea fiecarui om si incercarea sa de a oferi ce e mai bun din el. Inconjurat de atata informatie pare din ce in ce mai greu sa reusesti, uneori chiar coplesitor, iar asta te trage de multe ori inapoi. Ori, leadership-ul asta nu se refera la a conduce companii, tari sau campanii militare, ci a pune piciorul in prag si a te face pe tine propria autoritate. Sau cel putin asa il vad eu. Cu totii chiar avem un impact asupra altora, si chiar nu ne dam seama de cat de mult putem influenta. Mai ales in domeniul muzicii, de unde pot da n exemple concludente. Trebuie sa constientizam lucrul acesta si sa fim usor prudenti, pentru ca nu am vrea sa transmitem mesajul gresit, si nu am vrea sa creem o imagine diferita a ceea ce suntem (cu toate ca altii pe asta se bazeaza). 
Un exemplu mai concludent dedus de la acest filmulet, cu toate ca e fictiv, ar fi relatia dintre Kareem Said si Lemuel Idzik din probabil cel mai tare serial din toate timpurile, Oz (o sa fie cat de curand un articol). O simpla discutie petrecuta cu mult timp determina actiunile celuilalt din viitor, actiuni ce pot avea urmari nu tocmai placute.

Blifat (piesa de teatru)

La fel de bine s-ar fi putut numi si "in casa asta", o sintagma atat de des auzita in cotidianul post-revolutie (nu stiu cum era inainte) in foarte multe familii. O cronica actuala si destul de aproape de realitatea zilelor noastre, a unei familii din clasa "de mijloc" care o ducea mai bine pe vremea lui Ceausescu, pe vremea cand libertatea, alegerea, vointa nu erau in vocabular si viata si societatea stateau intr-un letargic confort. O comedie amara, care reflecta realitatea in care ne zbatem cu totii, adevarul pe care refuzam sa-l vedem si solutii care ne sunt la indemana dar le ignoram, nedorind a ne parasi asa zisa zona de confort, speriati de perspective. As rade daca nu as sti ca e adevarat, as rade daca nu m-as regasi in personaje (doar din solidaritatea pe care o am pentru ceilalti "colegi de societate"). Cumva ajungem la vorba  aia, ca ne meritam soarta. 

Dupa experienta mai putin reusita cu Micul Print, a fost o gura de aer. O scena asemanatoare cu Dogville-ul si dinamismul de care sunt atat de atasat a facut ca timpul sa treaca pe nesimtite. Cu siguranta una din piesele care trebuiesc blifate pe anul acesta. 

Ca un fapt amuzant, probabil o sursa de inspiratie pentru aceasta piesa a fost si doamna casiera a teatrului Odeon. Cu o atitudine total neprietenoasa care ar face orice trainer de vanzari sa se lase de job, cand am fost sa iau bieltele pentru Micul Print, a tinut (nu doar mie, si are si o voce "placuta") sa injure sistemul si in special guvernul Boc. Nu am tacut nici eu, avand un dialog interesant cu dansa, pe cat mi-a permis timpul. S-a intamplat ca nu mai e Boc Prim Ministru si o sa ma duc la un specatcol zilele astea numai pentru a avea placerea  de a mai intretine cateva cuvinte cu respectiva. 

Film: Archangel

Un film de televiziune structurat pe trei episoade a cate 45 de minute, dupa un roman (de fictiune), unde un profesor american (Daniel Craig, englezul cu moaca de rusnac) urmareste, in urma unei informatii primite, firul care ar trebui sa duca la un jurnal secret tinut de Stalin. Ceea ce urmeaza sa descopere nu este nici pe departe un caiet cu memoriile dictatorului, ci chiar unul dintre copiii (se zvoneste ca ar fi mai multi in realitate) sai, urmas care ar putea fi cheia intoarcerii la bolsevism al unei Rusii democrate sarace (lipit-pamantului, cum e expresia).

Mi-a placut pentru ca a fost un film autentic, in care personajul, dupa ce a dormit intr-o pozitie incomoda, nu sare direct in actiune (vezi filmele cu Bourne), ci se sclifoseste de durere (ai dormit vreodata pe un scaun mai mult de 10 minute?).

Un film in care se pune accent pe adevarata fata (as in face) a lui Stalin, cea de criminal mai atroce decat Hitler, Pol Pot sau alti dictatori. Nu stiu cum se intampla de istoria a facut sa ni-l prezinte altfel decat in realitate. Documentarele despre al II-lea razboi mondial ne arata doar Germania, si prea putin rusii si atrocitatile pe care le-au facut. De-a lungul timpului am avut onoarea de a sta de vorba cu oameni care au trait in acea perioada, oameni care erau copii pe vremea ocupatie. Nemtii prima oara, dupa care sovieticii. Si era diferenta de la cer la pamant. 

Poate pe alocuri in neconcordanta cu anumite date (nu neaparat cele reale, istorice, ci in film: un exemplu ar  fi timpul trecut, odata prezentandu-ni-se o chestie din 1988, acelasi personaj disparand cu mult inainte ulterior), A, si Archangel vine de o localitate de prin Siberia.

.

ACTA si de ce nu cred ca va trece

Aceleasi companii care au creat diversitatea in internet si au pus la dispozitie toate mijloacele necesare (fara banii lor si infrastructura necesara nu se intampa nimic) incearca acum sa puna stapanire pe gandurile si felul nostru de a fi. Cum istoria a dovedit-o de fiecare data, nu se poate intampla asa. Sunt convins ca in parlamentul european, unde trebuie ratificata aceasta intelegere, exista oameni de buna cuviinta, oameni care au luptat pentru libertatea pe care aceasta politie a internetului urmeaza sa o calce in picioare. Nu am citit tratatul, sunt convins ca "suna bine" dar ca totusi are interese ascunse.

In Romania este cu totul altceva fata de restul lumii. Pe langa internet, tratatul mai vizeaza si marfurile contrafacute. Chinezariile de care ne-am tot lovit, imitatiile ieftine si, cel mai important, proaste ale produselor (de buna calitate?) originale. Cum Romania e undeva departe de termenii astia, dupa 50 de ani in care termenul de proprietate privata -al II-lea drept garantat de Constitutie dupa dreptul la viata- nu a existat, e greu sa incerci sa-l implementezi in mintea oamenilor. Ok, sa zicem ca unele generatii ar avea problema asta. Fals; si tineretul face la fel. Pana sa existe internet, si cei care aveau o situatie tot preferau sa-si copieze muzica si filmele dintr-un loc mai ieftin, eventual gratis.

Asta s-a resimtit mult in ultimii 10 ani. Mai ales in muzica si filme. Mai putin bani alocati catre productie, catre studiouri, catre producatori, actori, scenaristi etc. De unde si expresia.... Nu se mai fac cum filme/muzica precum inainte.

Adevarul e undeva pe la mijloc. Personal sunt un tip discret dar transparent, nu prea am ce ascunde si cum am si blogul, impartasesc experientele prin care trec. Am vazut acum ceva timp un filmulet cu cineva care aborda oameni pe strada si ii intreba tot felul de chestii destul de personale. Persoanele erau reticiente si il repezeau pe respectivul individ. Partea amuzanta e ca el punea doar intrebari ale caror raspunsuri oamenii le publica facebook, de la nume, adresa, stare civila pana la echipe si filme preferate. Amuzant comportament. Daca intr-adevar exista interese meschine, in principiu cei de la nivel inalt vor avea probleme. Chiar ei.

Toata lumea protesteaza impotriva ACTA, simultan, sambata 11 februarie 2012. Bucuresti, Piata Universitatii. Creative Monkeyz au facut chiar si un filmulet prezentand situatia intr-un mod mai pe intelesul multora. Am auzit totusi voci care spun ca nu ar fi chiar asa de radical. Ca ar ramane la atitudinea fiecarei tari cum implementeaza ACTA si probabil, traind in Romania, asta ma sperie cel mai rau.

FACEBOOK EVENT

Micul Print (piesa de teatru)

Probabil una dintre cele mai frumoase povestiri asternute pe hartie. Atat pentru copii cat, mai ales, pentru copii din oameniii mari. Opera pilotului Antoinne de Saint-Exupery, Micul Print a reprezentat pentru mine o farama din copilarie. Am avut povestea pe disc (vinil) pe care o ascultam inainte sa adorm, iar de-a lungul timpului am cumparat numeroase exemplare, pe care le-am facut cadou, cea mai recenta fiind chiar de Craciun, cea cu ilustratiile originale ale autorului intr-o editie de colectie.

Nu mica mi-a fost bucuria cand am fost invitat la piesa de teatru cu acelasi nume de la teatrul Odeon, vineri 3 februarie. Am asteptat cu interes ziua respectiva, fiind curios de viziunea interpretarii. Si  pot spune ca am fost usor dezamagit. Si nu am fost singur, se mai citeste si pe fetele oamenilor. Poate ca dinamismul american de care nu pot sa ma despart ma face sa fiu prea subiectiv. O distributie cel putin interesanta, unde as vrea sa-i amintim pe Pavel Bartos (cred ca e un actor bun, cu mult peste ce ne lasa sa vedem la TV ca prezentator si in serialele alea) si vocea patrunzatoare a lui Vlad Zamfirescu, autorul si naratorul povestii. Iar ca aparitii, au fost doar proiectii (de unde si o remarca amuzanta auzita la iesirea din teatru, anume ca astia acum beau, mananca iar prostii merg prin frig la teatru) pe un norisor ce facea parte din decorul poate un pic minimalist al scenei, singurul actor in carne si oase fiind micul print, pustiul Alexandru China-Birta. Un rol care probabil nu l-a lasat sa ofere potentialul pe care-l are. 

Poate ca ar fi meritat o viziune un pic mai optimista, un pic mai deschisa, cu un decor mai colorat si mai mult "acting" propriu zis. Playback-ul si proiectiile au facut din piesa asta mai mult un film. Principalul lucru pe care l-am apreciat de altfel. Dar, nu cred ca am fost vreodata la vreun spectacol de teatru unde sa nu fi fost o cat de mica interactiune dintre actorii de pe scena si public. Tin minte, odata, cu scoala generala cand am fost la Ion Creanga. Nu mai stiu ce piesa era, dar dialogul ajunsese undeva unde trebuiau sa decida in ce directie vor trage cu tunul -era unul pe scena-. Cum eram copii obraznici si faceam zgomot, unul dintre actori a spus "ce ar fi sa-l indreptam spre scena?". Am cam tacut de atunci....

Ziua Indragostitilor la Venetia

Venetia ar trebui sa fie un oras plin de romantism. Am fost acolo acum 10 ani intr-o excursie din care nu am amintiri chiar placute. O firma prost organizata a reusit sa strice ceea ce trebuiau sa fie 10 zile de vis. Asta se intampla cu putin inaintea valului de migratie romanesc in Peninsula. Am reusit sa vizitez palatul Dogilor si sa hranesc porumbeii. E un oras destul de scump pentru a-ti putea permite prea multe chestii. Cu siguranta totusi e unul dintre locurile pe care trebuie sa le vezi. Si banuiesc ca e si mai frumos daca esti cu persoana iubita. De "traditionalul" Valentine's Day, F64 te trimite acolo. Toate aparatele de fotografia compacte Cannon (sunt super tari, am avut si eu unul care a facut  buf; si destul de accesibil) achizitionate in perioada 1-14 februarie de la F64 participa la tombola. Mai multe detalii pe pagina oficial a promotiei. Pot spune doar mult noroc.

Acum, daca tot veni voba, de ceva timp vream sa discut de experienta F64. Cred ca are legatura cu vanzarile (as in sales), domeniu de care m-am preocupat in ultima vreme. Daca faci niste cautari, vei gasi locuri de unde aparent poti cumpara mai ieftin. Price.ro e un site pe care-l mai consult  cand vine vorba de "electrocasnice". Aparent, pentru ca, dupa cum m-am exprimat, e vorba de o experienta. Cum intrii in magazin esti intampinat de cineva care ofera rabdarea necesara pentru a raspunde celor mai idioate intrebari pe care le ai in legatura cu un aparat. Se prezinta asa cum ar trebui toti comerciantii sa se prezinte. Mai ca iti pare rau cateodata ca nu ai bani sa cumperi. Banuiesc ca si serivce-ul pe care il ofera dupa achizitionare este la fel de promt. Daca cineva are impresia ca in 2012 iti cumperi orice fel de aparat electric (laptop, telefon, aparat foto, xbox) si nu va face la un moment dat o figura se insala. Amarnic. Si nu cred ca restul magazinelor sunt la fel de dedicate ca astia. Iar daca te-ai gandit sa-ti iei aparatul din State (orice electronica e mai ieftina acolo) .... Vorbim de vanzarea unei experiente pe care F64 (si Emag ar intra in categoria asta) a desavarsit-o.

Ca un bonus, avand in vedere ca e ultima zi. Celor interesati, am o husa pentru un aparat compact Cannon care mi-a ramasa de la al meu. Baga un mail daca esti interesat!