Showing posts with label odeon. Show all posts
Showing posts with label odeon. Show all posts

Wednesday, February 27, 2013

Marchizul de Sade (piesa de teatru)

Trecuse ceva timp de la ultima piesa de teatru vazuta (live), am mai prins cateva pe la TV la care m-am oprit si e de luat in seama si initiativa lui Bendeac de a readuce teatrul pe televizor, incepand din martie, pe antena1. Am incercat la mai multe dar programul nu-mi mai permite orisicand, asa ca duminica seara, desi obosit dupa o saptamana si vremea care te impingea sa stai in casa, am fost la Odeon pentru a vedea interpretarea "Marchizului de Sade". 

Saturday, February 18, 2012

Blifat (piesa de teatru)

La fel de bine s-ar fi putut numi si "in casa asta", o sintagma atat de des auzita in cotidianul post-revolutie (nu stiu cum era inainte) in foarte multe familii. O cronica actuala si destul de aproape de realitatea zilelor noastre, a unei familii din clasa "de mijloc" care o ducea mai bine pe vremea lui Ceausescu, pe vremea cand libertatea, alegerea, vointa nu erau in vocabular si viata si societatea stateau intr-un letargic confort. O comedie amara, care reflecta realitatea in care ne zbatem cu totii, adevarul pe care refuzam sa-l vedem si solutii care ne sunt la indemana dar le ignoram, nedorind a ne parasi asa zisa zona de confort, speriati de perspective. As rade daca nu as sti ca e adevarat, as rade daca nu m-as regasi in personaje (doar din solidaritatea pe care o am pentru ceilalti "colegi de societate"). Cumva ajungem la vorba  aia, ca ne meritam soarta. 

Dupa experienta mai putin reusita cu Micul Print, a fost o gura de aer. O scena asemanatoare cu Dogville-ul si dinamismul de care sunt atat de atasat a facut ca timpul sa treaca pe nesimtite. Cu siguranta una din piesele care trebuiesc blifate pe anul acesta. 

Ca un fapt amuzant, probabil o sursa de inspiratie pentru aceasta piesa a fost si doamna casiera a teatrului Odeon. Cu o atitudine total neprietenoasa care ar face orice trainer de vanzari sa se lase de job, cand am fost sa iau bieltele pentru Micul Print, a tinut (nu doar mie, si are si o voce "placuta") sa injure sistemul si in special guvernul Boc. Nu am tacut nici eu, avand un dialog interesant cu dansa, pe cat mi-a permis timpul. S-a intamplat ca nu mai e Boc Prim Ministru si o sa ma duc la un specatcol zilele astea numai pentru a avea placerea  de a mai intretine cateva cuvinte cu respectiva. 

Sunday, February 5, 2012

Micul Print (piesa de teatru)

Probabil una dintre cele mai frumoase povestiri asternute pe hartie. Atat pentru copii cat, mai ales, pentru copii din oameniii mari. Opera pilotului Antoinne de Saint-Exupery, Micul Print a reprezentat pentru mine o farama din copilarie. Am avut povestea pe disc (vinil) pe care o ascultam inainte sa adorm, iar de-a lungul timpului am cumparat numeroase exemplare, pe care le-am facut cadou, cea mai recenta fiind chiar de Craciun, cea cu ilustratiile originale ale autorului intr-o editie de colectie.

Nu mica mi-a fost bucuria cand am fost invitat la piesa de teatru cu acelasi nume de la teatrul Odeon, vineri 3 februarie. Am asteptat cu interes ziua respectiva, fiind curios de viziunea interpretarii. Si  pot spune ca am fost usor dezamagit. Si nu am fost singur, se mai citeste si pe fetele oamenilor. Poate ca dinamismul american de care nu pot sa ma despart ma face sa fiu prea subiectiv. O distributie cel putin interesanta, unde as vrea sa-i amintim pe Pavel Bartos (cred ca e un actor bun, cu mult peste ce ne lasa sa vedem la TV ca prezentator si in serialele alea) si vocea patrunzatoare a lui Vlad Zamfirescu, autorul si naratorul povestii. Iar ca aparitii, au fost doar proiectii (de unde si o remarca amuzanta auzita la iesirea din teatru, anume ca astia acum beau, mananca iar prostii merg prin frig la teatru) pe un norisor ce facea parte din decorul poate un pic minimalist al scenei, singurul actor in carne si oase fiind micul print, pustiul Alexandru China-Birta. Un rol care probabil nu l-a lasat sa ofere potentialul pe care-l are. 

Poate ca ar fi meritat o viziune un pic mai optimista, un pic mai deschisa, cu un decor mai colorat si mai mult "acting" propriu zis. Playback-ul si proiectiile au facut din piesa asta mai mult un film. Principalul lucru pe care l-am apreciat de altfel. Dar, nu cred ca am fost vreodata la vreun spectacol de teatru unde sa nu fi fost o cat de mica interactiune dintre actorii de pe scena si public. Tin minte, odata, cu scoala generala cand am fost la Ion Creanga. Nu mai stiu ce piesa era, dar dialogul ajunsese undeva unde trebuiau sa decida in ce directie vor trage cu tunul -era unul pe scena-. Cum eram copii obraznici si faceam zgomot, unul dintre actori a spus "ce ar fi sa-l indreptam spre scena?". Am cam tacut de atunci....