Dredd - film (2012)

Primul film vazut pe anul 2013. Adevarul e ca nu ajung intodeauna la Cinema. Si se face ca ratez cate patru-cinci filme pe care vreau sa le vad, cel putin in fiecare luna. Primul Judge Dredd, cu Stallone, Asante si Diane Lane il am pe caseta VHS (caseta video mai exact, uite cum m-am trezit ca mi-am pus in dictionar termeni  “tehnici”). L-am cumparat cand am fost in Franta, prin ‘97. Se vede alb-negru, dupa cum bine stim de sistemul francezilor care emiteau in nu stiu ce secam si astea din restul lumii erau palm sau ceva asemanator. As putea sa ma interesez exact dar as pierde ceva timp pe care vreau sa-l dedic terminarii articolului :).

Pe banii parintilor

Pe banii parintilor este o emisiune prezentata de Ernest, emisiune ce nu sunt sigur ca se mai produce in prezent dar tot prind la tv redifuzari. Alaturi de aceasta, mai putem adauga "ochii din umbra", "tradati in dragoste" si alte cateva emisiuni asemanatoare ce am putea (doar cu indulgenta) sa le incadram in categoria reality-show. Este o regie, are un scenariu si un regizor care stie clar unde e locul fiecaruia si ce trebuie sa faca. O pacaleala nu prea scumpa (ce misto am reusit sa fentez cuvantul "ieftin") si pe alocuri dezgustatoare.

Upside down (film)

Poate avea mai multe traduceri, dar o sa ma rezum la titlul original. Ar fi putit fi numit foarte bine si "Another Earth" dar a mai fost unul anul tecut. O poveste, caci asta este si cine nu o vede astfel s-ar putea sa ramana dezamagit. O lume imaginara, fantezista dar foarte bine realizata, o oglinda, o inhipuire. 

O surpriza placuta de care nu am auzis sa fie promovata in vre-un fel pe la Cinema sau TV, unul dintre acele filme de care te impiedici dar iti lasa o impresie placuta. Adam, un baiat din... "lumea de jos" se indragosteste de Eden (excelenta alegere de nume), dragostea interzisa, fata din "lumea de sus", iar printr-un accident se face ca cei doi raman despartiti zece ani. Amnezia suferita in timpul accidentului o face pe ea sa nu-si aminteasca de el, primul om din viata. 

Dar dragostea invinge, si literalmente rastoarna lumea cu susul in jos si invers. Incerc sa fiu cat mai ambiguu pentru a te determina sa vezi filmul asta. Dar nu uita, e o poveste. 

Videocracy

La recomandarea unui prieten m-am pus aseara la acest documentar din 2009 despre televiziunea din Italia, implicit cea de can-can (cat tot se vorbeste de episodul "betigasul din urechea Ioanei", betigas pe care apropo, inca nu l-am vazut, doar am auzit discutandu-se despre el sau si mai recent, staborul in direct cu Guta si amanta).

Pentru cine nu stie, Silvio Berlusconi, fost Prim-Ministru al Italie (si posibil viitor) si-a cladit averea in domeniul televiziunii. Detine mai toate posturile principale din tara sa si este probabil cel mai autentic mogul media dintre toate exemplele pe care ti le poate da cineva.

Documentarul (destul de mediocru de altfel) nu spune toate ne-spusele; ceea ce mi-a atras atentia si asupra careua am reflectat a fost altceva: cat de mici sunt Dan Diaconescu, Lazarius, Happy-Hour si restul emisiunilor de acest tip comparandu-le cu cele de acolo. Dan Voiculescu pare pistol cu apa si inca nu au fost inchisi suficient de multi simpatizanti ai unei tabere sau ale alteia, asa cum se intampla acolo. Romania inca pare o tara libera (amarata, dar cu o anume libertate, pe care multi sunt dispusi sa o de-a la schimb). Si asta se intampla de mai bine de 30 de ani, pe cand noi de abia facem 10 de cand am pasit intr-ale showbiz-ului "retard". Ce or fi simtit oamenii aia care au crescut cu asa ceva, asa cum simtim si crestem noi acum?

Nu mai tin minte exact in ce context si cine a raspuns, dar a facut-o excelent, cand un jurnalist a zis ca are copii de hranit si de aceea se preteaza la anumite injosiri morale. "Si ce-i dai sa manance, cacat?" 

Zilele astea circula o petitie semnata de mai multe vedete autohtone, petitie ce militeaza pentru prezenta bunului-simt la TV. E mult prea evidennt si in acelasi timp ambiguu acest demers pentru a-i vedea o finalitate. Totusi, se pot lua masuri. Mentionez reactia lui Dan Negru care nu a semnat-o si a venit cu un contra-argument, solid, "populist" dar mai putin ipocrit. 

O reclama buna de la Vodafone

O sa incep sa fac mici schimbari constand in felul in care si a ceea ce comunic pe blog. Cum activitatea mea din ultma jumatate de an s-a invartit mai mult in zona media, desi orbitam de ceva timp in jurul ei, si cum blogul asta e inca personal, pot sa-mi exprim anumite pareri pe care le-am tinut pentru mine. 

Lasati in urma de Cosmote cu minunatele reclame cu fluturele si Aurora Borealis si nici pe departe de simpatici ca cei doi "muci"-cum ii numesc eu- de la Orange, Milildge si Doig, Vodafone a avut cateva incercari interesante de campanii care au avut sau nu impactul dorit. Astea le au ei in statistici dar cu siguranta sunt pe locul trei in preferintele oameilor. 

Adam Smith spunea "Pentru profit și nu din altruism, ne asigură, brutarul, măcelarul sau berarul, cina necesară". Deci trebuie sa reusim separat pentru a ne fi bine impreuna. O lectie pentru viitor. 

Alexandru Mironov ca voce, un personaj interesant ce si-a pus amprenta in copilaria noastra (si care face niste emisiuni foarte interesante pe Digi World pentru cine prinde) transmite un sentiment de autenticitate si de credibilitate, sentiment care nu mi-a mai fost trezit pana acum, cel putin de o reclama la Vodafone. 

Sigur, nu folosesc Vodafone, am in continuare o parere proasta despre acest serviciu (intre timp am fost dezamagit si de celalalte doua, nu e problema) si nu sunt chiar atat de sigur ca toate lucrurile merg ca in reclama. Nu am prieteni care se uita la meciuri pe tableta in timp ce merg cu masina (la volan sau nu), cei care schiaza nu cred ca au respectiva aplicatie instalata si cu siguranta se vor gandi de doua ori (indiferent de veniturile pe care le au) in momentul in care-si vor face un abonament la internet 4g -multi inca nu stiu despre ce e vorba. Si e inca departe de a functiona macar la jumatate de cum este prezentat.

Dar de la mine au o nota mare, curata, daca nu pentru campanie macar pentru acest clip.  

Doua ecrane, o necesitate

Folosesc doua ecrane (nu folosesc termenul de monitoare pentru ca, in domeniul meu, cel legat de studiouri si inregistrari audio, prin "monitoare" se intelege ca e vorba de boxele dintr-un studio de inregistrari, boxe cu specificatii diferite fata de boxele normale, de auditie - mai multe pe www.home-recording.ro ). Acum patru ani aveam un display simplu, patrat, lcd, pe care il detineam de ceva timp deja. Ma uitam la un serial si nu stiu ce m-a mancat sa umblu prin spate si a cazut si s-a spart. A fost nasol ca a doua zi de dimineata urma sa am clienti si a trebuit sa imprumut de la un vecin. Tot aparuse moda cu doua ecrane (cum vedeam in general in studiourile de afara) asa ca am hotarat ca terbuie sa am si eu doua, mai ales ca si placa video imi permitea. Aveam 500 ron pentru un ecran dar nu stiu cum am ajuns in Carrefour si am gasit la banii astia doua LG-uri patrate la 17 inci. Le-am luat pe loc si a fost o achizitie extrem de buna. Si uita asa am stat pana saptamana trecuta.

Nu am simitit nevoia de un monitor nou in tot acest timp. Am lucrat foarte mult pe laptop dar de ceva timp imi placea faptul ca aveam la dispozitie o extensie, e foarte eficient in workflow, iar cand mai deschizi un proiect legat de muzica sau video acolo chiar vezi diferenta. Si totusi saptamana trecuta mi s-a pus pata si mi-am luat si eu un wide screen Samsung de 22 de inci LED si fullHD. 

Si de aici o noua perspectiva asupra lucrurilor. Mi-a dat din nou placerea de a sta la calculator. Probabil ca o sa mai tina un pic, mai ales ca am pastrat unul dintre cele doua vechi alaturi. Si ma gandesc, ca tot am iesire hdmi pe placa video, sa-mi pun asa de show trei ecrane. Nu am loc pe birou sa le tin in permanenta, dar e una din arogantele pe care trebuie sa le fac :).

Si totusi, cat de necesar a devenit acest lucru? De a avea doua ecrane? Am vazut din ce in ce mai multi oameni, si in birouri, lucrand contabilitate, resurse umane, marketing si toate domeniile dintr-o organizatie.

Mi-ar placea ca lucrurile sa fi fost mai simple

Candva saptamana trecuta, inainte sa ma culc, ma uitam si eu ca omul la televizor. Am nimerit pe ProTv unde era Hancock si am zis ca e un film excelent pe care sa adormi. Numai ca, la 12 noaptea fix (fix si ceva, trei minute mai exact) a intrat pe statie un anunt cum ca abonatii de la Dolce nu mai au acces la posturile MediaPro. Citisem despre situatia asta dar nu am realizat ca se facuse deja 3 ianuarie (iti vine sa crezi ca s-a dus deja o saptamana din anul asta?). Si daca tot mi-a scos Pro-ul si mi-a bagat HBO unde oricum eram abonat, nu am o reducere?

Asa ca am mai butonat pret de cateva minute dupa care, am cautat cealalta telecomanda si am inchis televizorul. De aici si rostul articolului de azi. Nu stiu cum se face ca in loc ca lucrurile sa fie mai simple, sunt cat se poate de complicate. Daca-mi spuneai acum 15 ani ca o sa am doua telecomenzi cred ca m-ar fi bufnit rasul. Ceva nu e normal aici si singurii care se bucura sunt, cred, aia care tin telecomanda in punga legata cu un elastic de bani (nu prea am mai vazut dar cred ca mai sunt nostalgici). De unde si subtila trimitere din reclama cu "cumpatatii" unde individul inventeaza ca ambele "telecomande" sa functioneze cu aceleasi baterii :)

Pe langa faptul ca ai doua telecomenzi, nici macar posturile nu sunt in ordine, si oricum se schimba la un interval de timp, cand isi schimba grila de programe. In loc sa apesi "1" pe telcomanda, trebuie sa faci o combinatie de "141". Nu stiu exact cum sunt numerotate si nici prea multa tragere de inima sa le invat nu am. Toate detalii in plus nu-si au rostul. E ok cand poti sa vezi ce film ruleaza pe banda albastra, dar de foarte multe ori nu corespunde. Plus ca nu am folosit niciodata functiile care sunt in meniul satelitului. Sunt oare multi utilizatori care o fac?

Si pe langa asta, mai e o chestie. Ca nu e doar un serviciu, ci sunt doua. Digi si Dolce (eu le am pe amandoua). Si de ce? La un moment dat era pentru meciuri. Nu stiu cum, dar au resit sa distruga si aceasta mica placere a omului obisnuit, de a pune botu' la meciurile din campionatul intern. In 2007 eram consternat de faptul ca a reusit Kanal D sa ia drepturile de difuzare a meciurilor. Dar nu-mi dadeam seama ca eu prindeam Kanal D si ca era un post national. Un an mai tarziu a fost si mai nasoala treaba, de cand cu meciurile pe GSPTV, post pe care nu-l prindeam iar RCS-ul nu era prezent prin zona in care locuiam. Si uite asa mergeam prin Colentina, Berceni, Titan, doar ca sa vad meciurile care se desfasurau la stadion, la o distanta mai mica de mine :). 

Cam de atunci mi-am pierdut interesul pentru meciurile televizate (si cred eu ca nu sunt singurul). De asemenea si faptul ca majoritatea filmelor sunt editate (in special scenele de violenta) si mult rahat pe care multe televiziuni il mananca, au facut din televizor un simplu obiect de mobila pe care-l mai pun in functiune ca sa-mi tina de urat. Nici prin gand nu-mi trece sa dau cateva zeci de milioane vechi pe unul LED sau ceva modern. E frumos, se vede bine, e elegant, plus toate functiile alea sunt coplesitoare. Dar pentru ce?

Ceva nu e in regula cu ce se intampla si mi-ar place sa fie mai simplu.

PS: de diseara revine pro-ul! Na belea :)

Scena mea memorabila dintr-un film

Canalul de filme TCM avea la un moment dat un filler numit "Scena mea memorabila dintr-un film" unde erau invitatate diferite personalitati din lumea filmului (regizori, actori, producatori, scenaristi, cantareti) ca sa povesteasca o scena dintr-un film care i-a impresionat. Majoritatea alegeau filme clasice si in general filme pe care le-au vazut atunci cand erau mici.

Acest lucru m-a facut si pe mine sa ma gandesc la ce scena as alege daca ar fi sa-mi fie pusa aceasta intrebare. Binenteles ca sunt multe dar m-am oprit asupra uneia relativ recente, care mi se pare foarte explicita si vreau mai amintesc si de natura omului cu aceasta ocazie (in caz ca nu te-ai prins pana acum, articolul acesta reprezinta urarea de sarbatori :) ). 

Daca nu ai vazut pana acum filmele lui Christopher Nolan, iti recomand sa o faci cat mai repede. Nu sunt asa multe (pana in 10) si probabil ca le vei gasi la indemana. Este unul dintre adevaratii artisti ai secolului, ce a avut si norocul sa devina "comercial" pentru ca mesajul sau sa ajunga la foarte multa lume. 

Prin 2004 acest individ a preluat "franciza" Batman si a facut cu ea ce nimeni nu se astepta. I-a dat o fata umana si explicabila personajului si l-a tratat cu cea mai mare seriozitate, lucru care nu a fost facut de nimeni pana in acel moment. Au fost pana acum trei filme (despre ultimul am scris aici) si desi a anuntat ca nu mai are de gand sa mai lucreze ca regizor la altele, sunt convins ca vom avea parte de surprize mai mult decat placute. Scena la care m-am oprit este din partea a II-a a trilogiei Batman a lui Nolan, The Dark Knight, cea in care eroul (pe Batman nu prea il poti numi super-erou) se lupta contra lui Joker, maestral interpretat de Heat Ledger, actor ce s-a stins din viata la putin timp dupa aparitia filmului. Jokerul lui Nolan difera de Jokerul pe care-l stim din celalalte filme sau din benzile desenate. Este un sociopat autentic, pur, anarhist si dezaxat, un agent al haosului, al carui rol pe lume e doar sa o perturbe, sa o distruga daca ii va fi permis. Cum bine se descrie chiar in film intr-un dialog, "Sunt ca un caine care latra si alearga dupa rotile unei masini. Nu as stii ce sa fac daca as prinde una." In film, la un moment dat Joker face un "experiment social". Pe doua barci se afla doua grupuri de oameni, una de condamnati ce erau transportati la inchisoare si gardienii aferenti iar pe cealalta barca cetateni obisnuiti. Ambele vase erau umplute cu explozibil si urmau a fi aruncate in aer de Joker la o anumita ora, asta in cazul in care una dintre barci nu o arunca pe cealalta inainte, fiecare primind dispozitivul de detonare de la cealalta. 

Primul impuls te impinge catre o solutie la o adica evidenta. Si totusi ambele comunitati de oameni sunt puse in aceeasi ipostaza, cu aceeasi putere de decizie. Cand au aflat despre ce e vorba, oamenii prezenti acolo au reactionat imediat si i-au indemnat pe cei care aveau telecomeandele :) in mana sa apese pe buton. Si totusi nu au facut-o (iti stric un pic filmul, dar tot merita sa-l vezi). Aici reuseste Nolan sa scoata in referinta trasaturile omului pus sub presiune, cerebral si, cel mai important, bun la suflet. La un moment dat unul dintre detinuti ia telecomanda din mainile gardianului si-i spune ceva de genul "lasa-ma pe mine sa fac ceea ce tu trebuiai sa faci de acum 10 minute. Daca intreaba cineva poti sa spui ca ti-am luat-o cu forta!" dupa care ia telecomanda si o arunca pe geam. Cei de pe vasul cu cetateni fac chiar si o sesiune de vot dar cand vine vorba de apasat butonul nimeni nu se incumeta sa o faca. Cineva de asemenea remarca "Noi inca suntem aici, nici ei nu au facut-o."
Si in dialogul ce urmeaza dintre Batman si Joker, primul ii spune ca oamenii tocmai i-au mai dat o lectie.

Si asta e si urarea mea, cu ocazia Craciunului si a anului ce bate la usa. Sa nu uitam ca suntem de constructie oameni buni dar ca reusim cumva pe parcurs sa ne corupem unii pe altii. Sa incercam sa rupem cumva acest "blestem" si sa fim din ce in ce mai mult, "noi". Iar impreuna sa construim o lume mai buna, o lume, cum imi place mie sa zic, din Star Trek. 

Am scris mai putin pe blogul asta, dar am construit un site de care sunt foarte mandru, www.home-recording.ro si pe care o sa-l transform intr-o comunitate din ce in ce mai numeroasa. De asemenea, mai scriu si pe Lupul Crestin, un blog pe care l-am dezvoltat in parteneriat cu o persoana deosebita, domnul Dorel Lacatus, blog ce vreau de asemenea sa-l urc pe culmi mai inalte. Este legat de business si dezvoltare personala (eu sunt Crestin Ortodox, pentru cei pe care numele ii pot trimite la alte idei). 

Craciuni Fericit si Numai bine!

Introducere in home-recording.ro

Ma gandeam initial sa scriu un articol despre alegeri. Mai bine nu. 

Cu ganduri mai bune, tin sa anunt ca am dat drumul la un site nou, www.home-recording.ro . Lucrez la el cam de doi ani, cu intreruperi. Au fost multe variante, multe teste. Am vrut sa iasa asa cum doream eu. Am scris si un e-book, "Introducere in home-recording" pe care-l poti descarca gratuit odata ce te-ai abonat la newsletter. Avem si pagina de facebook, google plus, toate cele :) Vreau sa fac din el o comunitate puternica, o comunitate a celor pasionati de inregistrari. Imi doresc sa fie si un blog de referinta care sa clarifice multe din necunoscutele celor care sunt mai putin initiati in "tainele" recordingului, in special de acasa. Am scris si un e-book ce se poate descarca odata ce te-ai abonat la newsletter (reteta clasica de blog, nu?), "introducere in home-recording",  ce vine de asemenea in intampinarea celor care sunt acum la inceput de drum. Ceea ce mi-as fi dorit eu sa fi avut in momentul in care m-am apucat de treaba.

Nu ma consider vre-o somitate in domeniu; ba inca mai am foarte multe de invatat. Si totusi am studioul meu de cinci ani de zile si de mai bine de 10 ma perind prin altele. Cred ca am acumulat si am deprins o experienta care ma face in masura sa lansez eu acest blog. Asa ca, fara alte cuvinte de prisos, lectura placuta!

Despre cateva filme romanesti

Nu stiu cum s-a nimerit ca in decursul catorva zile sa ma opresc fix la  filme romanesti (cred ca de la Batman n-am mai vazut un film cap coada). Primul, Website Story in regia lui Dan Chisu. Acum, cu Dan Chisu asta nu-ti poti face o parere. E si nu prea. De toate. Am auzit de el prima oara in anii '90 fiind initiatorul festivalului Da'Kino. De asemenea, mai apare pe la televizor din cand in cand, ba mai prezinta o emisiune, ba te miri ce (ultima e aia cu Tomy Lee Jones - nu aprob pozitia sa). Poate lucrul pentru care este cel mai cunoscut e faptul ca mai toate damele din showbiz, inainte sa ajunga cunoscute, au trecut pe la el. Un fel de talisman, un test, u name it.

Bine bine, dar pana la urma Dan Chisu se recomanda regizor. Recunosc, nu vedeam cu ochi buni toata treaba. Si se pare, conform cinemagia, ca asta ar fi primul sau film artistic. A mai facut unul anul trecut, si, total intamplator, m-a amuzat faptul ca in aceeasi zi in care am terminat de vazut filmul a fost anuntat si urmatorul sau proiect ce urmeaza sa apara chiar anul asta. Revenind la film, am ramas placut surprins, sunt de parere ca nu exista subiecte neinteresante. Doar transpunerea lor il face interesant sau nu. Si asta e un film mai mult decat interesant, cu un subiect pe cat de actual si real, pe atat de serios tratat. Nu am regasit (decat un pic) superficialitatea care se regaseste in majoritatea filmelor romanesti din ultimul deceniu. Un mare plus. Sper ca si urmatoarele filme sa atinga calitatea acestuia.

(Intre timp am vazut si "Ursul", filmul aceluiasi autor din 2011. O comedie excelenta, plasata in eternul si idealul timp de dupa revolutie, cu toate bunele si relele momentului respectiv. De asemenea, in Cinema ruleaza si ultimul sau film, "Si caii sunt verzi pe pereti" iar anul acesta mai sunt programate doua proiecte de-ale sale; productiv individul)

Al doilea film "cald" e Principii de viata. Cu Vlad Ivanov in rolul unui om obisnuit din agitatia zilnica a unui Bucuresti dintr-o zi de vara. Subiect oarecum plicticos, dar tratat cu o dinamica ce m-a facut sa-l vad pana la sfarsit fara sa stramb din nas. Cu adevarat ca cinematografia romaneasca a intrat pe o tenta ascendenta. Incepem sa avem filme bune, cu adevarat. 

Ca tot trebuia sa fie si una rece, am nimerit pe HBO (mi-am pus TV) chiar in aceeasi zi Francesca, in regia lui Bobby Paunescu. Un film rece, deloc dinamic, fantezist si interesant doar pentru cei care se cam plictisesc. Nu e un film prost, gasim in el cateva subiecte interesante. Dar ansamblul nu mi s-a parut ca a concluzionat (in felul cum imi place mie sa concluzioneze filmele).

In aceeasi categorie as incadra si Viata mea sexuala, un fel de drama cu accente comice scrisa si regizata de Cornel George Popa, un renumit autor; cu toate ca firul povestii e destul de bine intemeiat, dialogurile, replicile si situatiile cred ca sunt mult mai savuroase in scris. Cu toate astea, dupa acest film ramanem mai mult cu promisiunea de o cariera a tinere actrite, Cristina Florea. 

Si ca tot vorbeam de una fierbinte rau de tot, Dupa dealuri e cu siguranta filmul romanesc al anului, si unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultima vreme. Sunt fan Cristi Mungiu inca de la Occident si cred  in continuare in el, sperand ca va fi primul roman care va sparge gheata, regizand candva in viitorul apropiat (urmatorii 10 ani?) un film la Hollywood.

Si ca tot vorbim un pic de cinematografia romaneasca, recent Puiu Hasotti (actualul ministru al culturii) a dat asigurari angajatilor cinema-urilor din Bucuresti (care erau de cinci zile in greva foamei) ca toate cinematografele vor ramane sub administrarea Ministerului Culturii si nu a consiliilor locale si ale primariilor, cum circula zvonul, asta fiind si motivul pentru care au intrat angajatii in greva foamei. Treaba era destul de simpla: mai mult ca sigur odata intrate sub administrarea primariilor, cinematografele ar fi fost vandute si transformate in (in ce mai exact poti sa transformi un cinema? club nu merge, au mai incercat dar e rateu, plus ca majoritatea sunt la parterul blocurilor) tot felul de afaceri mai mult sau mai putin dubioase. Nenumarate cinema-uri din capitala si din tara au avut aceasta soarta.
Atentie, cinematografele inca aduc un usor profit, adica aduc bani la buget, in conditiile in care majoritatea nu au vazut o investitie noua de mai bine de 10 ani. Asigurarile pe care le-a dat domnul ministru sper sa ramana si  peste cateva saptamani, cand mandatul dansului se va termina si va fi numit un nou ministru (poate fi tot el).