Profanul de mine nu cunoaste opera lui Silviu Purcarete. Sunt convins ca este una dintre valorile Romaniei cu care trebuie sa ne mandrim si in plan international. In cel mai scurt timp vreau sa ajung la una din piesele de teatru regizate. Pentru ca teatrul este cel care l-a facut cunoscut, iar filmul "Undeva la Palilula" este debutul cinematografic. A creeat un boom media cand a fost lansat saptamanile trecute si din prezentarea sa pare a fi unul din filmele de ne-ratat. Marti am apucat si eu sa-l vad alaturi din inca cinci persoane prezente in sala.
Nu vreau sa spun ca am fost dezamagit, pentru ca a avut momente in care nu am sesizat trecerea timpului. Dar cred ca ma asteptam la altceva. Poate cinema-ul este un domeniu nu chiar atat de apropriat teatrului precum multi ar dori. O distributie net-superioara multor actori de "prima mana" din filmele actuale romanesti, multi pentru prima oara pe pelicula (evident ca din teatru i-a ales). Efecte speciale deosebite si un decor fantezist. O localitate imaginara (si nu prea) din Oltenia unde un tanar doctor este repartizat sa lucreze undeva prin anii 60. Acolo gaseste alta lume, neasteptata, cu personaje, intamplari si fobii care zaceau probabil in mintea regizorului de la inceputul vietii si nu a reusit sa le exprime pana acum. Cred ca a venit cam tarziu, in anii 90 ar fi fost altceva. Au fost cateva secvente pe care nu le consideram la locul lor, dar, totul e o chestiune de gust. Pana la urma cinematografia romaneasca are nevoie si de "rateuri" mari. Astept "Domnisoara Cristina", o adaptare dupa povestea cu acelasi nume de Mircea Eliade. O gura de aer (sper) din invazia asta de filme "comuniste".
Recomand vizionarea sa, mai ales ca pot sa gresesc.
