Despre cateva filme romanesti

Nu stiu cum s-a nimerit ca in decursul catorva zile sa ma opresc fix la  filme romanesti (cred ca de la Batman n-am mai vazut un film cap coada). Primul, Website Story in regia lui Dan Chisu. Acum, cu Dan Chisu asta nu-ti poti face o parere. E si nu prea. De toate. Am auzit de el prima oara in anii '90 fiind initiatorul festivalului Da'Kino. De asemenea, mai apare pe la televizor din cand in cand, ba mai prezinta o emisiune, ba te miri ce (ultima e aia cu Tomy Lee Jones - nu aprob pozitia sa). Poate lucrul pentru care este cel mai cunoscut e faptul ca mai toate damele din showbiz, inainte sa ajunga cunoscute, au trecut pe la el. Un fel de talisman, un test, u name it.

Bine bine, dar pana la urma Dan Chisu se recomanda regizor. Recunosc, nu vedeam cu ochi buni toata treaba. Si se pare, conform cinemagia, ca asta ar fi primul sau film artistic. A mai facut unul anul trecut, si, total intamplator, m-a amuzat faptul ca in aceeasi zi in care am terminat de vazut filmul a fost anuntat si urmatorul sau proiect ce urmeaza sa apara chiar anul asta. Revenind la film, am ramas placut surprins, sunt de parere ca nu exista subiecte neinteresante. Doar transpunerea lor il face interesant sau nu. Si asta e un film mai mult decat interesant, cu un subiect pe cat de actual si real, pe atat de serios tratat. Nu am regasit (decat un pic) superficialitatea care se regaseste in majoritatea filmelor romanesti din ultimul deceniu. Un mare plus. Sper ca si urmatoarele filme sa atinga calitatea acestuia.

(Intre timp am vazut si "Ursul", filmul aceluiasi autor din 2011. O comedie excelenta, plasata in eternul si idealul timp de dupa revolutie, cu toate bunele si relele momentului respectiv. De asemenea, in Cinema ruleaza si ultimul sau film, "Si caii sunt verzi pe pereti" iar anul acesta mai sunt programate doua proiecte de-ale sale; productiv individul)

Al doilea film "cald" e Principii de viata. Cu Vlad Ivanov in rolul unui om obisnuit din agitatia zilnica a unui Bucuresti dintr-o zi de vara. Subiect oarecum plicticos, dar tratat cu o dinamica ce m-a facut sa-l vad pana la sfarsit fara sa stramb din nas. Cu adevarat ca cinematografia romaneasca a intrat pe o tenta ascendenta. Incepem sa avem filme bune, cu adevarat. 

Ca tot trebuia sa fie si una rece, am nimerit pe HBO (mi-am pus TV) chiar in aceeasi zi Francesca, in regia lui Bobby Paunescu. Un film rece, deloc dinamic, fantezist si interesant doar pentru cei care se cam plictisesc. Nu e un film prost, gasim in el cateva subiecte interesante. Dar ansamblul nu mi s-a parut ca a concluzionat (in felul cum imi place mie sa concluzioneze filmele).

In aceeasi categorie as incadra si Viata mea sexuala, un fel de drama cu accente comice scrisa si regizata de Cornel George Popa, un renumit autor; cu toate ca firul povestii e destul de bine intemeiat, dialogurile, replicile si situatiile cred ca sunt mult mai savuroase in scris. Cu toate astea, dupa acest film ramanem mai mult cu promisiunea de o cariera a tinere actrite, Cristina Florea. 

Si ca tot vorbeam de una fierbinte rau de tot, Dupa dealuri e cu siguranta filmul romanesc al anului, si unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultima vreme. Sunt fan Cristi Mungiu inca de la Occident si cred  in continuare in el, sperand ca va fi primul roman care va sparge gheata, regizand candva in viitorul apropiat (urmatorii 10 ani?) un film la Hollywood.

Si ca tot vorbim un pic de cinematografia romaneasca, recent Puiu Hasotti (actualul ministru al culturii) a dat asigurari angajatilor cinema-urilor din Bucuresti (care erau de cinci zile in greva foamei) ca toate cinematografele vor ramane sub administrarea Ministerului Culturii si nu a consiliilor locale si ale primariilor, cum circula zvonul, asta fiind si motivul pentru care au intrat angajatii in greva foamei. Treaba era destul de simpla: mai mult ca sigur odata intrate sub administrarea primariilor, cinematografele ar fi fost vandute si transformate in (in ce mai exact poti sa transformi un cinema? club nu merge, au mai incercat dar e rateu, plus ca majoritatea sunt la parterul blocurilor) tot felul de afaceri mai mult sau mai putin dubioase. Nenumarate cinema-uri din capitala si din tara au avut aceasta soarta.
Atentie, cinematografele inca aduc un usor profit, adica aduc bani la buget, in conditiile in care majoritatea nu au vazut o investitie noua de mai bine de 10 ani. Asigurarile pe care le-a dat domnul ministru sper sa ramana si  peste cateva saptamani, cand mandatul dansului se va termina si va fi numit un nou ministru (poate fi tot el). 

Film: Undeva la Palilula

Profanul de mine nu cunoaste opera lui Silviu Purcarete. Sunt convins ca este una dintre valorile Romaniei cu care trebuie sa ne mandrim si in plan international. In cel mai scurt timp vreau sa ajung la una din piesele de teatru regizate. Pentru ca teatrul este cel care l-a facut cunoscut, iar filmul "Undeva la Palilula" este debutul cinematografic. A creeat un boom media cand a fost lansat saptamanile trecute si din prezentarea sa pare a fi unul din filmele de ne-ratat. Marti am apucat si eu sa-l vad alaturi din inca cinci persoane prezente in sala. 

Nu vreau sa spun ca am fost dezamagit, pentru ca a avut momente in care nu am sesizat trecerea timpului. Dar cred ca ma asteptam la altceva. Poate cinema-ul este un domeniu nu chiar atat de apropriat teatrului precum multi ar dori. O distributie net-superioara multor actori de "prima mana" din filmele actuale romanesti, multi pentru prima oara pe pelicula (evident ca din teatru i-a ales). Efecte speciale deosebite  si un decor fantezist. O localitate imaginara (si nu prea) din Oltenia unde un tanar doctor este repartizat sa lucreze undeva prin anii 60. Acolo gaseste alta lume, neasteptata, cu personaje, intamplari si fobii care zaceau probabil in mintea regizorului de la inceputul vietii si nu a reusit sa le exprime pana acum. Cred ca a venit cam tarziu, in anii 90 ar fi fost altceva. Au fost cateva secvente pe care nu le consideram la locul lor, dar, totul e o chestiune de gust. Pana la urma cinematografia romaneasca are nevoie si de "rateuri" mari. Astept "Domnisoara Cristina", o adaptare dupa povestea cu acelasi nume de Mircea Eliade. O gura de  aer (sper) din invazia asta de filme "comuniste". 

Recomand vizionarea sa, mai ales ca pot sa gresesc.