Videocracy

La recomandarea unui prieten m-am pus aseara la acest documentar din 2009 despre televiziunea din Italia, implicit cea de can-can (cat tot se vorbeste de episodul "betigasul din urechea Ioanei", betigas pe care apropo, inca nu l-am vazut, doar am auzit discutandu-se despre el sau si mai recent, staborul in direct cu Guta si amanta).

Pentru cine nu stie, Silvio Berlusconi, fost Prim-Ministru al Italie (si posibil viitor) si-a cladit averea in domeniul televiziunii. Detine mai toate posturile principale din tara sa si este probabil cel mai autentic mogul media dintre toate exemplele pe care ti le poate da cineva.

Documentarul (destul de mediocru de altfel) nu spune toate ne-spusele; ceea ce mi-a atras atentia si asupra careua am reflectat a fost altceva: cat de mici sunt Dan Diaconescu, Lazarius, Happy-Hour si restul emisiunilor de acest tip comparandu-le cu cele de acolo. Dan Voiculescu pare pistol cu apa si inca nu au fost inchisi suficient de multi simpatizanti ai unei tabere sau ale alteia, asa cum se intampla acolo. Romania inca pare o tara libera (amarata, dar cu o anume libertate, pe care multi sunt dispusi sa o de-a la schimb). Si asta se intampla de mai bine de 30 de ani, pe cand noi de abia facem 10 de cand am pasit intr-ale showbiz-ului "retard". Ce or fi simtit oamenii aia care au crescut cu asa ceva, asa cum simtim si crestem noi acum?

Nu mai tin minte exact in ce context si cine a raspuns, dar a facut-o excelent, cand un jurnalist a zis ca are copii de hranit si de aceea se preteaza la anumite injosiri morale. "Si ce-i dai sa manance, cacat?" 

Zilele astea circula o petitie semnata de mai multe vedete autohtone, petitie ce militeaza pentru prezenta bunului-simt la TV. E mult prea evidennt si in acelasi timp ambiguu acest demers pentru a-i vedea o finalitate. Totusi, se pot lua masuri. Mentionez reactia lui Dan Negru care nu a semnat-o si a venit cu un contra-argument, solid, "populist" dar mai putin ipocrit.