Circul cu metroul de cand am intrat la liceu. De la mine de la Victoriei pana la Dristor. Pana atunci nu era mijlocul meu preferat de transport in comun (oricum mai mult pe jos mergeam, ca si acum). Ba chiar pot spune ca aveam o teama anume, ca ma incurcam intre statii (ce sa-i faci) si alte chestii. Lucrurile s-au schimbat din 2001 cand a devenit si este si in prezent mijlocul de transport preferat. Rapid si eficient, are statii in mai toate zonele unde am treaba. Si cum eram la liceu si invatam dimineata, era o chestie normala sa intarzii si sa ma grabesc mai mereu. Si ma enerva la culme cand se punea lumea pe scarile rulante care sunt destul de late pentru doua persoane dar care stationau. Nu de putine ori am avut impulsul de a-i impinge. Si nu de putine ori am strigat "Stationati pe dreapta!".Am preferat sa urc sau sa cobor pe scarile normale (mai ales la Unirea cand traversezi prin pasaj pentru a schimba magistrala). Lucrurile au avansat cand au aparut si mall-urile si centrele comerciale care folosesc scari rulante (pana in 2000 nu prea existau).
Se pare ca nu sunt singurul. Exista si o campanie. Am vazut prima oara stickerele (
abtibilduri ?) lipite pe scarile rulante. Si pe la sfarsitul lunii trecute am vazut si o actiune a initiatorilor acestei campanii, chiar la Unirea, cand o echipa ce se distingea prin tricourile galbene cu inscriptia "Stationati pe dreapta" actiona imediat ce o persoana statea pe partea stanga. In fuga, ii ruga sa se dea la o parte pentru a urca. Poate e un pic cam dur, dar cred ca e eficient. E o chestiune care tine pana la urma de civilizatie dar care nu poate fi pusa in carca lipsei de educatie pentru ca nu a existat (nu mai sper de mult ca lucrurile sa vina de la sine). Mai multe despre campanie pe pagina de FACEBOOK. Acolo te poti inscrie si ca voluntar. Poate urmatoarea actiune sa fie chiar intr-un centru comericial. Am facut calculul si se pierd cam trei minute pana ajungi la ultimul etaj din magazinul Unirii daca stai dupa altii. Si asta e partea care nu-mi convine, a sta dupa altii. Trei minute sus, trei minute jos, trei minute la metrou, trei minute dincolo poti pierde si 20 de minute intr-o zi din cauza indolentei altor persoane, ceea ce nu e ok. Timpul e pretios. N-as spune ca bani, dar inseamna timp pierdut care nu e bun pentru nimeni. Si asa o ardem aiurea. Asa ca, stationeaza pe dreapta!