7 ani de blog (13)

Coincide și cu ziua mea de naștere, așa că se cuvine să transmit tradiționala pastorală. Ok, nu chiar atât de tradițională, dar pot începe de acum. Am aruncat sumar o privire spre postările din trecut și binențeles că mi-e asa greu să înțeleg cum s-au dus așa repede cei 7 ani, având impresia că scriu pe blog de o lună sau două (blogul mi l-am făcut cadou în 2009). 

Sesizez cât de mult m-am schimbat, dar recamrc și cât de mult nu. Cu toate că intreprindeam alte activități mai intens atunci, pe care acum le-am dat mai la o parte (muzica) și eram un pic mai activ, în mare sunt cam același. Sper că mai bun. 

Acum 10 ani am făcut un party mare și am chemat aproape toată agenda la vremea respectivă. Nu știu cum se face da mereu pică ziua mea vara când e lumea plecată, dar tot am avut 50 și ceva de invitați. A fost de vis și mi-ar fi plăcut să mai fi făcut și anul ăsta ceva asemănător. Timpul și activitatea nu-mi permit, dar să lăsam o portiță deschisă și acestei posibilități pentru la anul. Pentru că, am rămas plăcut surprins și copleșit de mesajele primite. Da, și alea de pe facebook te fac să te simți bine. Și mi-ar plăcea să beau cu fiecare în parte câte o bere (da probabil nu în aceeași zi). 

Ei, și aici îmi confirma faptul că în luna iulie, numai oameni cu nume mare-snascuți Probabil că mai era din filmuleț dar nu mai avea bateria sau ceva. 

Film Mad Max: Fury Road (12)

Încă un articol scos de la naftalină de pe moviesformysoul.com Sunt fan al seriei Mad Max, îmi și puneam numele ăsta când jucam prin sălile de calculatoare din București ale sfârșitului anilor 90 început de 2000 (mă descurcam ok la Quake, dar eram prea mic pentru a intra în concursuri). 

Iar filmul a fost un deliciu pe care l-am savurat de la început până la sfârșit. Și la revizionare. Câteva cuvine, mai jos.

MAD MAX: FURY ROAD

Câteva cuvinte despre aparatele de fitness din parcurile Capitalei (11)

Printre putținele lucruri bune care s-au întâmplat în ultimii 10 ani în capitală. Ok, recunosc, sunt răutăcios. Îmi iubesc orașul și recunosc ca s-a schimbat (în bine) în ultimii 10 ani. Dar, după mine, acum arată cum ar fi trebuit să arate prin 2000. Deci, cu 16 ani în urmă. Traficul s-a mai îmbunatățit, in sensul că sunt mai multe străzi cu sens unic si o fluidizare mai bună, deși mai avem de lucru, și daca ne gândim un pic că trebuie să ajungem pe la piața Sudului... Și noi, locuitorii săi avem o parte din vină, dar nu intru acum în discuții politice. Puteam fi mai departe, în bine. 

În schimb, și am observat că în toate sectoarele, au fost amplasate în parcuri (mai mici sau mai mari, de bloc etc) aparate de fitness. Pot fi accesate gratuit și deși nu sunt decât asemănătoare cu cele standard dintr-o sală de forță, în sensul că nu poți schimba greutățile sau reloca, și unele exerciții par caraghioase, poți lucra o serie de exerciții pentru mai toate grupele de muschi. Nu e în nici un caz un înlocuitor al sălii, cineva care vrea să facă fitness sau bodybuilding nu va putea niciodata să faca performanță; în schimb, rămân mereu surprins de numărul mare al persoanelor din categoria senior (pensionari) care lucrează la ele. Eu merg des în parcul câinilor (la statuia Aviatorilor, lângă Kisselef) și în funcție de timp, si la miezul nopții, întodeauna este cineva care lucreaz la aparatele de acolo. Binențeles, câțiva se si prostesc, dar vad mulți care chiar depun un mic efort. 

A fost la un moment dat și o campanie a unui individ care a făcut cateva mii de abdomene pentru a atrage atenția primariei și a amenaja astfel câteva parcuri și in orașul său (cred că era vorba de Galați). Și a reușit. Pentru că, daca vrem să schimbam o mentalitate, o generație, clar trebuie să începem cu sportul. La cât mai multe, și la cât mai mulți utilizatori. 

Film - Cloverfield (10)

Nu mai pun imagine și nici trailer, pentru că e destul de posibil să nu fi văzut filmul. Ți-l recomand. Am încercat să spun câteva cuvinte fără să intru în detaliile care-l fac spectaculos.

CLOVERFIELD

Film - Closer to the moon (9)

Nu, le am aici în drafturi. Am fost plecat și o tură pe la mare.
O capodoperă a lui Nae Caranfil (ca și restul de până acum). Doar că, la ăsta trebuie să-i acorzi mai multă răbdare. A zis și el într-un interviu că final-cut-ul a fost al studiourilor, nu al său.

CLOSER TO THE MOON 

Câteva cuvinte despre time management (8)

Am mai scos un articol de la naftalină. Căteva cuvinte, suficiente. Sunt de părere că schimbările se fac uneori pas cu pas. Dacă intervii brusc, ai rezultate pe moment dar din experiența personală, pe termen lung nu e ok. Revii foarte ușor la vechile (și proastele) obiceiuri. Dar, dacă faci pas cu pas... Vocabularul e un început.

DESPRE TIME (ME) MANAGEMENT

Deliric x SIlent Strike (7)

Ok, poate nu am spus destul de concret, voi scrie un articol pe zi dar nu-l voi publica neapărat in aceeași zi. 

Și cum a trecut aproape o săptămână fără a discuta măcar un pic despre muzică, si pentru că tot alaltăieri a și apărut un album cel puțin interesant, am zis că e de bun augur să spunem câteva cuvinte. M-am mai și întâlnit cu baieții care sărbătoreau cu tradiționala șaormă lansarea albumului spre audiție.

În primul rând ce mi-a atras atenția a fost numele albumului. Probabil că are un nume de proiect sau ceva, dar în sine efectiv nu văd să aiba unul oficial. Ceea ce nu e neapărat ceva nasol. Și amândoi își permit o aroganță de genul ăsta. Sunt profesioniști și experimentați, producători cu ani vechi de meserie în spate și asta se aude de la primele piese. Instrumentalele sunt construit într-un mare fel, destul de modern, destul de experimental, destul de tare. Are o piesă, două, al cărei groove m-a trimis către West-Coast-ul ăla din zilele de vară.

E de recomandat, se poate asculta pe youtube sau descărca de pe site-ul oficial. Ca precizări de natura personală ar fi ca nu sunt EM, invitata lor de pe o piesă, și că, oricât m-aș forța, nu pot spune că-mi place Alexandrina. Recunosc, e o artistă desăvârșită, e interesantă, nu are piese rele deloc, numai ca nu rezonez cu ea. Probabil că nu am ascultat-o când a trebuit. Pe unii artiști îi înțelegi doar dacă pui mâna pe matarialele lor la vârsta sau momentul potrivit. Precum e probabil Radiohead cu al lor album cult OK Computer, pe care dacă nu-l asculți intre 16 și 18 ani, s-ar putea să nu te influențeze. E doar o teorie, pot gresi.

Și că tot vorbim de muzică, în aceeași zi a scos și fratele Keed (Șatra Benz) o piesa, Monica, care mi-a rupt capu cum nu a mai făcut-o o piesă de multa vreme. E în replay la mine.

Puterea de a spune nu (6)

Ok, poate trebuia chiar din primul articol să spun că s-ar putea să întârzii cu unele. Scopul e disciplina și la sfârșitul lunii să am 31 de articole. E scris de ieri dar cum am plecat în oraș și a fost și meciul, și ceva mici probleme cu hostingul (schimbari de bine) dar iată-mă cu el. Azi e pe lupul creștin. Eu scriu lucruri bune în articolele astea, ar trebui să încep să aplic. Spune NU! multor lucruri.

Puterea de a spune NU

Film: Creed (5)

Chiar dacă l-am distribuit azi, el e sus de aseară, doar ca am fost plecat într-o vizită. Un prieten bun s-a întors definitiv în țara. Asa că, fără alte adugiri, despre ultimul film din seria Rocky Balboa, dar în engleza. Pardon my french.

CREED

Ziua Independeței 2 (4)

Mi s-a părut corect să scriu despre filmul ăsta azi, pe 4 iulie, Ziua Independeței (e vorba de Statele Unite ale Americii). Eram sigur că am scris despre primul film, l-am căutat si aici si pe alte bloguri și unde mai tin eu în drafturi și nimic. Pentru că, nu prea are rost sa vorbim acum de partea a II-a, lansată recent, la fix 20 de ani de la prima. E greu in 2016 să mai surprinzi, să mai lași lumea cu gura căscată un sequal despre extratereștrii. Și cu toate astea, tot am ramas plăcut impresionat de ce reprezenta Sfera (și aici ma voi opri, go see the movie). A, și nici nu se cheamă măcar asa. Numele complet e Indepndece Day: Resurgence.

Primul film în schimb, a avut un asemenea impact, încât și acum, dacă-l prind la televizor, las tot și mă uit la el. Probabil că era și vârsta (l-am văzut pe ăsta al doilea tot acolo unde l-am văzut si pe primul, numai ca acum se cheamă CinemaPro iar inainte era Luceafărul; cum nu erau Malluri, fiecare cinematograf avea specificul lor pe filme, astfel ca nu ar fi rulat un asemenea film la Luceafărul, de obicei erau la Patria blockbuster-urile) și normal că esti impresionat de efecte speciale si extratereștrii. Și cu toate astea, era ceva mai mult decât un film despre o invazie. Era vorba si despre lupa noastră, de supravietuire a speciei. Ulterior, am aflat de pe internet că scena în care tipul inserează un virus în sistemul de operare al navei extraterestre mai era precedată de o secvență în care spunea și cum o va face. Tăindu-se la montaj, rămane un mister, totuși prea putin important (presupunând ca toata lumea a văzut filmul ăsta, mai spun spoilere).

A mai fost un film mare și pentru că a avut buget și explozii, și bombe si actori, dar a fost construit inspirațional, astfel că, deși și regizorul mai are la activ filme asemanătoare, discursul președintelui e unul memorabil, cu un impact pe care nu l-am resimțit în alte filme. A, si Will Smith are farmecul său.

Cum e vorba, they don't make them like they used to. Tagline: I'm not jewish! - Nobody's perfect.