Sunday, January 12, 2014

Ted talk: Andrew Solomon: Depression, the secret we share

Faptul ca mai toate filmuletele de pe ted.com, cel putin cele mai recente, au traduceri in putine limbi dar romana este intodeauna printre ele spune multe despre romani, despre cat sunt de interesati de cunoastere si de a deveni mai buni. Si numarul de conferite TedX (organizate independent) creste exponential la nivelul Romaniei, in fiecare an noi orase aducand noi vorbitori pentru a-si impartasi cunostintele. 
Un lucru amuzant e ca si oamenii pe care nu ii consideri interesanti ajung sa vorbeasca si sa te fascineze cu lucrurile pe care le spun si cu care se confrunta. Pentru ca TED este despre adevar, despre cunoastere, despre libertate si, cel mai important, despre lupta pe care trebuie sa o duci ca sa invingi in domeniul tau. Ma bucur ca am intalnit un filmulet despre depresie (eu intru pe site si de cele mai multe ori vad ce e pe prima pagina, sigur gasesc ceva acolo). Nu stiu despre celelalte popoare dar noi suntem atat de inconstienti cand vine vorba de depresie, inconstienti pana la prostie am putea spune. Si depresia nu este doar individuala, este si de grup si sa nu ne gandim ca nu ne confruntam cu asa ceva. 
Filmuletul incepe extrem de inspirat cu niste versuri ale Emiliei Dickinson, o poetesa americana din secolul trecut. Reuseste sa exprime extraordinar de bine ceea ce se intampla in mintea unui om ce sufera de depresie. Pentru ca da, depresia este o boala. Odata instalata nu pleaca asa usor, e posibil sa fie acolo toata viata. Nu este o stare de moment, un ton, o figuratie; si nu trece cu "doua palme peste ochi" cum cred foarte multi. Dupa depresie, nu mai esti acelasi. Cred ca e cel mai reusit filmulet din cate am vazut pana acum. Te rog, ai rabdare sa-l urmaresti pana la capat si foarte important, ai rabdare cu cei foarte apropiati. S-ar putea sa nu se simta aiurea dor de moment, s-ar putea sa fie ceva mai mult.